Lorenna şi Ionela Moruţan, invitate de primarul Ioan Szabo la spectacolul de Paşti

A treia zi de Paşti, primarul comunei Şanţ, Ioan Szabo, pregăteşte un spectacol pentru toţi locuitorii, cu Ansamblul „Izvorul Someşului”. Manifestarea ce se va derula la Căminul Cultural din comuna Şanţ, marţi, de la ora 17.00, are ca invitate pe interpretele Ionela Moruţan, din Mureş (originară din Urmeniş) şi Lorenna, cunoscută şi pentru emisiunile pe care le realizează pe Etno TV.

În pragul Sărbătorilor Pascale, primarul Ioan Szabo, a dat peste 650 pachete la toate persoanele de pe raza comunei, care au peste 60 ani. Aceştia vor avea pentru pregătirea bucatelor de sărbători zahăr, făină, orez şi ulei din partea autorităţilor locale, produse dăruite cu ajutorul unor firme de pe raza comunei. „În această perioadă m-am axat pe latura socială. Toţi cei care au vârsta de peste 61 ani vor primi 5 mc de lemne de foc gratuit, la drum auto, pentru a avea lemnele de foc pentru iarna următoare. Venitul acestor oameni este sub cel minim pe economie şi avem în jur de 400 de familii care se încadrează. Lemnele sunt din proprietatea pădurii comunei Şanţ”, declară primarul. Vorbind despre latura socială trebuie menţionat şi faptul că într-o şedinţă de Consiliu Local, s-a hotărât alocarea a 10 burse pentru elevi şi a 10 burse pentru studenţi, pentru liceeni 250 lei, iar pentru studenţi 400 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5