Lucrările de asfaltare continuă în Bistriţa. După str. Alba Iulia urmează str. Crângului

Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că programul amplu de reparaţie a străzilor continuă. După ce au fost asfaltate str. Şcolii din Unirea, Secundară 5 şi Secundară 8 din Ghinda, str. Panait Cerna, în prezent se lucrează pe str. Alba Iulia şi urmează str. Crângului, unde au apărut probleme mari după ultimele precipitaţii.
„Vom merge în perioada imediat următoare la Slătiniţa şi la Sărata. Vom rezolva problema străzii tabără, acolo unde intervenim punctual, în regim de urgenţă, pentru a rezolva probleme cauzate de ultimele ploi abundente. Am o veste bună pentru cei care locuiesc pe str. Tabără. Săptămâna viitoare, deschidem procedura pentru încredinţarea serviciului de elaborare a proiectului tehnic dar şi a lucrărilor de modernizare a str. Tabără. După zeci de ani de aşteptare oamenii vor avea satisfacţia de a-şi vedea strada reparată. Vom lucra intens pe străzile oraşului care au nevoie de intervenţii, atât cele din municipiu, cât şi cele din cartiere”, a precizat primarul Turc.
Potrivit acestuia, staţia de asfaltare se comportă bine, de asemenea, finisorul cu deschiderea de 7 m lucrează excepţional, iar în perioada următoare vor veni şi alte utilaje.
Îi rog pe bistriţeni să mai aibă răbdare, le mulţumesc pentru enorm de multa înţelegere pe care o arată în toată această perioadă, îi asigur de faptul că facem lucruri care nu s-au mai făcut până acum. Putem să îndrăznim să credem că Bistriţa, într-o perioadă mică de timp, va arăta aşa cum ne dorim cu toţii”, a menţionat primarul Turc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5