Lucrările de eficientizare energetică a Liceului Economic din Năsăud se vor încheia în această primăvară

La Liceul Economic din Năsăud, lucrările avansează într-un ritm foarte bun, astfel că este foarte probabil ca execuția să se finalizeze în două-trei luni de zile. Lucrările se înscriu în cadrul proiectului de creștere a eficienței energetice a unității de învățământ, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare de 7,5 milioane lei. În urma procedurii de achiziție publică, lucrările sunt executate de compania S.C. LUCICOR S.R.L.

Lucrările care s-au finalizat sunt înlocuirea șarpantei, a învelitoarei, termoizolarea podului, lucrări de anvelopare termică prin termoizolare cu vată bazaltică, finisaje cu tencuiala decorativă pe fațade, schimbare ferestre. Lucrările interioare au vizat desfaceri tencuieli, pardoseli la parter, instalații electrice și detecție și avertizare la incendiu, reparații tencuieli.

Și la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” execuția avansează foarte bine, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. În urma procedurii de achiziție publică, acest contract de lucrări a fost adjudecat de către SC LUCICOR PROD SRL, iar diriginția de șantier a revenit prin licitație SC PROGESCOM TRUST SRL. Termenul de finalizare al lucrărilor este 31 decembrie 2025.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5