Lucrările Societăţii de Concerte Bistriţa, expuse la Bucureşti

Fundaţia culturală "SOCIETATEA DE CONCERTE" Bistriţa a organizat începând cu 2001 Tabăra Internaţională de Fotografie "ȘCOALA DE LA BISTRIŢA", coordonată de Francisc Mraz. Primele şase ediţii s-au derulat în perimetrul judeţului Bistriţa-Năsăud, fiind baleiate fotografic zeci de sate şi toate oraşele judeţului. O selecţie a lucrărilor din aceste tabere a fost expusă la Bistriţa, la Bucureşti, dar şi la Parlamentul European de la Bruxelles, la ICR Madrid, ICR Lisabona, la Paris si in Herzogenrath (Germania). În 2007, preşedintele Gavril Ţărmure, a avut ideea de a organiza un proiect fotografic dunărean de trei ani, în 2007 Deltă, în 2008 Portul Cultural Cetate, iar anul acesta în Cazanele Dunării. Expoziţia ce conţine o selecţie a taberelor din Delta Dunării şi de la Portul Cultural Cetate este compusa din 100 de lucrări ce aparţin la 36 fotografi din România, Ungaria, Macedonia şi Muntenegru, va fi vernisată astăzi şi poate fi vizitată până pe 25 februarie în galeria de la subsolul Librăriei Cărtureşti din str. Pictor Verona, Bucureşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5