Laser

Lumea dogmelor şi a războaielor nu are viitor

O revoluţie a sfinţilor ştiinţei va începe, în curând

Moto: „În univers există cel puţin două constante: viteza luminii şi prostia umană” (A. Einstein)

Singurul om credincios este omul care are ştiinţă!

În 1989, lumea Europei de Est, printr-un proces de imbecilizare mistică, prin idolatrie a fostelor ţări socialiste, pus la cale de oculta masonerie mondială, a făcut un uriaş pas înapoi, nu înainte, de la socialism la capitalism, adică de la muncă planificată raţional la o lene spirituală şi fizică, hazardată, zisă democraţie, mai degrabă haosocraţie, în fine, de la lumina ştiinţelor la întunericul lenei omeneşti oficializate, adică la religii şi dogme de ev mediu, de epoca comunei primitive a gândirii omeneşti! Şcolile şi universităţile, construcţia lor, a fost înlocuită cu biserici şi mănăstiri, lăcaşe de agonie a oamenilor primitivi, fără ştiinţă de carte, neînţelegând fenomenele naturii terestre şi ale cosmosului, refuzând paranoic să raţioneze, să gândească „trăind”, cică, într-o lene genetică socializată de dogme, hărţile stelare ale cerului, cu astronauţi eroici cucerind cosmosul într-o istorie galactică a umanităţii înlocuite, din fericire, doar temporar, de falşi idoli închinători, primitivi şi interzişi de poruncile biblice ori mai jenant, penibil pentru imaginea omului din Mileniul 3 de civilizaţie cosmică, de „sfintele moaşte”, adică de adorări tribale, primitive, de oase de morţi!!! Contactul cu civilizaţia extraterestră a astronautului-Dumnezeu se pare că a lăsat încă norme agresive în gândirea umană, ne referim la proliferarea religiilor şi a sectelor religioase, a oamenilor dezrădăcinaţi din mediul ştiinţelor, ca ciupercile după ploaie, iar prostia omenească a crescut şi creşte în proporţii ruşinoase, dezastruoase. Căci v-o mai repet în scris, din 6 miliarde şi 400 de milioane de oameni cât vieţuiesc în republica Terra, doar 1 miliard sunt fiinţe normale, mergând pe drumul cosmic al ştiinţelor, mai mult de treisferturi din semenii noştri fiind nişte leneşi şi analfabeţi retardaţi mintali, sperăm doar în aparenţă… Marele filozof german Fr. Nietszche, îi numea pe clerici „paraziţii societăţii”, ce frânează, criminal, mintea omenească, marginal şi spiritual, sufleteşte, clar şi fizic, generaţiile viitorului! Să amintim că Inchiziţia catolică de la Vatican a ucis, în numele lui Dumnezeu” „Creatorul de Viaţă” mai mulţi oameni decât în cele 2 războaie mondiale, apostolul Pavel a incendiat cea mai mare bibliotecă europeană din Efes, Hitler era practicant catolic creştin, iar Stalin, preot ortodox, şi exemplele ar mai putea continua! Toate războaiele provin din lupta meschină de putere între religii. Apoi, taxele pentru prostie date unor bişniţari în sutană, slujind pe altarele minciunii şi crimei de pe Terra?

Ce ar fi de făcut pentru oprirea acestui proces de degenerare, de imbecilizare mistică, prin idolatrie, a rasei umane?! O ofensivă, hotărâtă şi fermă, a oamenilor de ştiinţă, ce ar trebui să fie, să devină şi conducătorii politici ai Pământului şi o trezire la realitatea cosmică a ştiinţelor! Căci, Dumnezeu extraterestrul ne-a creat genetic, prin inginerie genetică, prin ADN-ul său extraterestru şi tot civilizaţia lui galactică, ne dirijează dezvoltarea, evoluţia şi istoria de pe Terra! ADN-ul omului a fost înnobilat de cel puţin 3 ori până acum cu AND-extraterestru: Adam, Noe, Iisus!. Singurul drum al omului spre Dumnezeul-galactic, savant şi astronaut cosmic, este drumul ştiinţelor!

Restul e o tăcere, paranoică, animalică, primitivă, fără raţiune omenească! Fără ştiinţă, omul nu e decât un biet animal speriat şi sinucigaş. Ştiinţe e putere! Trăim într-o mare şi ruşinoasă minciună a genezei rasei umane, dictată de interese meschine, criminale, financiare, de putere! Se minte, oficial, în republica Terra, de conducerile politice ale statelor, de religii, de secte, şantajându-ne în mod sclavagist, căci oamenii religioşi sunt sclavi umani, nu oameni liberi, conştienţi de ştiinţă, în mod conştient prostia omenească, credinţa vagă a majorităţii oamenilor în originea lui cosmică!

Dar această situaţie ruşinoasă, plină de tragism şi demenţă, nu poate dura, căci e clădită pe minciună, pe fals, ură, egoism şi nu pe adevăr şi iubire cristică cosmică! În 50-100 de ani, religiile vor dispărea, bisericile vor fi muzee, iar clericii se vor înscrie la cursuri de recalificare! În ceasul al 12-lea al istoriei umane, tragem un SOS: Treziţi-vă din întunericul dogmelor minciunii la lumina ştiinţelor lui Dumnezeu-savantul şi astronautul cosmic! Omul trebuie să se transforme, sub un cer nou, pe un pământ nou, într-o lume fără dogme şi religii şi războaie, într-o lume viitoare a ştiinţei şi a iubirii universale, reocupându-şi omenirea locul, de naţiune cosmică în marea familie galactică! Stele în ochi, oameni!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5