Laser

Marxism-Leninismul, 1 Mai muncitoresc, biserica socialistă şi era zborurilor spaţiale!”Hai la lupta cea mare!”

Moto: „Orânduirea viitoare va fi denumită socialismul corporaţiilor, cu o biserică socialistă universală” (Grupul de la Bildenberg)

Îndumnezeirea omului se face doar prin ştiinţele cosmice –dumnezeieşti!!!

Om nou, comunist, sub un cer nou, pe un pământ nou, comunist!

Am mai scris tot de 1 Mai muncitoresc sau 23 August sau 7 Noiembrie că doctrina comunistă şi socialistă este, după părerea noastră, importată din cosmos, de la civilizaţii extraterestre, mai bătrâne şi înţelepte ştiinţific, tehnologic, spiritual şi fizic, prin reprezentanţii lor – Dumnezeu-Extraterestrul şi Iisus Extraterestrul.

Iisus, prin analogie, asociaţie de idei, poate fi considerat primul comunist din istoria rasei umane, căci a promulgat filozofia iubirii aproapelui, iubirea şi binele social al celor mulţi şi săraci. Chibuţurile evreieşti, ca şi secta esenienilor, pot fi alte izvoare terestre ale ideilor comuniste şi socialiste. În Împărăţia Cerească a lui Dumnezeu nu poate fi decât comunism şi nu capitalism!!!

Chiar o anumită egalitate a oamenilor în epoca primitivă are vagi urme de comunism şi socialism.

Apoi, cele 3 direcţii oficiale ale doctrinei cosmice şi socialiste, net superioară spiritual capitalismului, promovând binele sociale, justiţia socială, proprietatea de stat, socialism şi comunism mai apropiat de creştinism decât capitalismul, capitalismul promovând un sistem de „valori”: egoismul, proprietatea privată, individualismul, ura, violenţa, drogurile, pornografia, înstrăinarea omului, imperialismul şi înarmarea, războiul şi crimele, cum afirmau cele 3 izvoare, filozofic vorbind: filozofia clasică germană, economia politică engleză şi socialismul francez. Afirm din nou că eu rămân mereu un comunist, un socialist, deşi n-am fost membru PCR şi am avut dosar la Securitate! N-am solicitat nici certificat de revoluţionar (ce-o fi şi acela?!) deşi am fost printre rarii dizidenţi, pe faţă al abuzurilor şi erorilor umane, de aplicare a doctrinei comuniste şi socialiste. Iată, de ce, mă simt solidar cu cei mulţi şi săraci, sunt şi eu un proletar, chiar dacă cosmic, şi sărbătoresc, din 1893, de la Philadelphia, 1 Mai muncitoresc! Nouă, comuniştilor, socialiştilor, oamenilor intelectuali de stânga, ni se pare jenantă, penibilă, animalică, prostească postura condiţiei umane, de hârciog social, ce-şi adună sinucigaş „averi” materiale, conturi în bănci, înlocuindu-l pe Dumnezeul-Spiritual cu Dumnezeul banilor! Goi am venit, ne-am născut pe această lume, goi plecăm din ea, astfel că absurdul goanei după aur, euro, dolari, lei, este la el acasă în mintea oricărui om normal. Ori, această închinare la Dumnezeul banilor, la impozit şi factură-vodă merge ca o boală morală, mână în mână cu imbecilizarea, idioţenia mistică, prin idolatrie, prin dogme religioase a rasei umane. Astfel că de 1 Mai muncitoresc, în loc să medităm şi să dialogăm despre superioritatea evidentă spirituală a marxism-leninismului, a matematicianului ştiinţifici, dialectic şi isteric, am ajuns nişte caricaturi jalnice, demne de compătimit, al prototipului omului cosmic, ştiinţific, Iisus Hristos, nişte retardaţi amnezici, ignoranţi, pupători imbecilizaţi de icoane şi de „sfinte moaşte” (oase de morţi?!), înlocuind ştiinţa de la Dumnezeu cu prostia şi lenea spirituală, de la maimuţa din noi! Toate drumurile sociale duc la comunism!!! Trăim într-o societate omenească trei sferturi săracă şi analfabetă, planetar vorbind! În republica Terra, grupul de la Roma şi de la Bildenberg, lucrează la noua orânduire socială, ce va fi socialismul corporaţiilor, cu o biserică socialistă, o unire între marxism, leninism şi creştinism, fiindcă amândouă au o rădăcină comună – filozofia universală a iubirii de oameni, a lui Iisus Hristos Extraterestrul. Chiar şi Biblia afirmă că, după declinul rasei albe, va veni la puterea Republicii Terra, rasa galbenă, ce va aduce comunismul cosmic marxist.

În această perspectivă a viitorului se va juca şi o revoluţie a sfinţilor: sfinţii sociali în biserica socialistă vor fi: Iisus, Lenin (cu o societate fără bani) Marx, Engels, Guevara, Mao!

Parafrazându-l pe Lenin – „Ce-i de făcut?” în actuala conjunctură de criză, apropo, China comunistă a ajutat financiar SUA şi Uniunea Europeană, pentru depăşirea crizei financiare, ce e un semn al scufundării Titanicului doctrinar capitalist! Unde s-a greşit în aplicarea doctrinei comuniste şi socialiste în lume, în Europa de Est?! (Eu sunt un proletar comunist cosmic, un scriitor galactic şi un filozof sideral!).

Rasa umană nu s-a dezvoltat moral şi spiritual, în paralele cu dezvoltarea ştiinţelor şi tehnologiei, astfel că o doctrină a comunismului cosmic poate da rezultate civilizatoare unor oameni cosmici, evoluaţi spiritual şi fizic, cu o înaltă conştiinţă cosmică. Cetăţeni ai cosmosului, desprinşi de sclavia nevoilor biologice zilnice, de superstiţii, frică, ignoranţă animalică, dogme religioase fanatice, sinucigaşe, isterii, idolatrie colectivă, bestialitate animalică, xenofobie, spirit războinic şi criminal, drogare cu sex, somn, bani etc.

E nevoie de o educaţie cosmică, ştiinţifică, de o echitate socială, de un socialism asumat, conştient şi responsabil, de o doctrină comunistă şi materialist-ştiinţifică, ca cele mai înalte cuceriri revoluţionare, de Mileniu 3, ale spiritului uman! Cum să înlocuieşti ştiinţa, cunoaşterea, ridicarea din animalitate spre stele, cu prostia, ignoranţa, dogmele religioase, cu „opiumul popoarelor” dixit Marx, cu iluzia deşartă a aşteptării infinite, a lipsei de acţiune, a înlocuirii vieţii cu moartea!!!

Nemurirea şi mântuirea cristică a rasei umane nu e posibilă decât prin ştiinţele zborului cosmic, cu rachete cu viteza luminii, prin stele. E moştenirea galactică, comunistă a patriei cosmice a omului şi a lui Dumnezeu-Extraterestrul!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5