Luptă strânsă pentru un post de secretar de stat

Liderii PDL au convocat, ieri, o nouă ședință a Colegiului Director al partidului pentru a împărţi funcţiile de secretari de stat şi de şefi de agenţii. Deși criteriul vehiculat pentru încredințarea acestor funcții ar fi rezultatele electorale obținute de filiale în anul 2008, concurența pentru aceste posturi este acerbă, noii miniștri PD-L dorind să colaboreze mai curând cu proprii favoriți decât cu oameni veniți din teritoriu.

Lista pretendenților cuprinde o serie de lideri de filiale care nu au candidat la parlamentare, pe unii perdanți ai cursei pentru noul Parlament dar care s-au plasat pe primul loc sau al doilea ca număr de voturi primite, dar și pe favoriții unor lideri de partid. Potrivit unor surse din partid, jocurile de culise, decise mai curând la nivelul unui grup restrâns la nivel central, a nemulțumit deja o serie de filiale care s-au remarcat prin scoruri electorale bune, unii lideri locali temându-se că vor rămâne înafara împărțelii funcțiilor din eșalonul doi.

Ioan Andreica, prim-vicepreşedinte PD-L care a ratat „la mustaţă” intrarea în Parlament ar putea prinde un post de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Numele său este vehiculat şi la Ministerul Economiei, dar şi la Ministerul Dezvoltării Regionale, dar noul ministru al Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga i-a făcut deja cunoscut viceprimarului Capitalei, Răzvan Murgeanu, că-l vrea pe un post de secretar de stat la minister, cel mai probabil pentru a gestiona problema construcţiilor.

Numirile pentru funcţiile de conducere din agenţii se vor face însă abia de mâine, aşa că ne putem aştepta la noi surprize.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5