Lupul paznic la oi, şi paznicul la nichel
Un agent de pază de la o societate comercială din Bistriţa este cercetat de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale, după ce a fost depistat drept principalul suspect într-un caz de furt.
Potrivit datelor furnizate de IPJ Bistriţa-Năsăud, joi, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de Toma S. (54 ani) din Bistriţa despre faptul că, în noaptea de miercuri spre joi, persoane necunoscute au sustras patru saci cu nichel (100 kg) din magazia unei societăţi comerciale.
“La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care în urma cercetărilor efectuate, a constatat că autorii au pătruns în magazie prin forţarea sistemului de închidere al uşii de acces. În cadrul cercetărilor a fost găsită cantitatea de 47 kg nichel, ascunsă în apropierea depozitului. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat principalul suspect ca fiind S. L. de 24 ani din Poiana Ilvei, agent de pază la respectiva societate”, menţionează subinspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Finalmente, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de 4200 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 53 kg nichel sustrasă.
Citiţi şi:
- “Lupul, paznic la oi”
- Tânăr din Rebrişoara, cioban la oi, reţinut după ce a agresat un alt bărbat din Tărpiu!
- Un paznic de vânătoare şi un tânăr din comuna Şanţ, depistați în timp ce transportau doi mistreţi vânaţi fără autorizaţie!
- Tu eşti Mircea? Da. Eşti cercetat!
- Tânăr din Domneşti, cercetat pentru furturi repetate
Adaugă comentariu nou