Mai mulți psihologi și-au oferit serviciile de consiliere! Vezi lista voluntarilor!
Mai mulți psihologi și-au oferit serviciile de consiliere persoanelor care au nevoie în această perioadă de ajutorul unui specialist!
Trecem prin vremuri dificile, zi de zi încercăm să ne adaptăm regulilor restrictive care au rolul de a ne învăța și responsabiliza să ne protejăm, atât pe noi, cât și pe cei dragi. Însă nu tuturor ne este la fel de ușor: rutina s-a schimbat, nu mai putem avea contact cu cei dragi, tot ce era normal, obișnuit, acum s-a transformat.
Nu avem cu toții aceeași abilitate de a ne adapta acestor reguli, mai ales când contextul pandemiei este unul care, într-o măsură mai mică sau mai mare, este o sursă de stres și teamă. De aceea, psihologi specialiști deschid posibilitatea de a face telefonic consiliere psihologică cu acei oameni care au nevoie de un sprijin în plus!
„Vulnerabilitatea nu este doar fizică, acum, ci și psihologică! Oamenii care acum sunt izolați, în carantină impusă sau bolnavi sunt cei care sunt expuși riscului de a claca din punct de vedere psihic! Cei din prima linie: cadrele medicale, forțele de ordine expuse mereu pericolului, oameni care nu își permit să își piardă prezența de spirit, oamenii din structurile M.A.I, care lucrează în această stare de situație de urgență – toți aceștia sunt supuși unor factori de stres și au nevoie de sprijinul unor psihologi! Mă bucur că avem specialiști care vin să își ofere benevol sprijinul. Vă mulțumim, sunteți nu doar de un real ajutor, dar și un exemplu! Toți ceilalți specialiști care doresc să li se alăture în această acțiune sunt bine-veniți”, transmite prefectul Stelian Dolha.
În imagini, găsiți psihologii disponibili, programul fiecăruia, precum și numerele de telefon și adrese de e-mail pe care pot fi contacta
sursa: Institutia Prefectului BN
Citiţi şi:
- Președintele Radu Moldovan: La mulți ani, Crucea Roșie Română! La mulți ani, tuturor voluntarilor!
- 021.9696- Linie telefonică de asistență psihologică pentru persoanele afectate de epidemia de noul coronavirus
- Lansarea primului studiu clinic din România pentru tratamentul online al Tulburării de panică
- Personalitatea copilului are de suferit? Psihoterapia este soluția cea mai bună
- Impactul emoțional al COVID-19: românii sunt mai triști și mai supărați, arată un studiu
Adaugă comentariu nou