Măiereanul Cornel Negrușier, asistent universitar la USAMV Cluj-Napoca

Icu Crăciun

Perseverent, ambițios, cu bune aptitudini psihopedagogice și manageriale, măiereanul Cornel Negrușier este deținătorul a două diplome de licență din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoaca, una la Facultatea de Horticultură, specialitatea inginer în Domeniul Silviculturii, și cealaltă la Facultatea de Agricultură, în Ingineria Mediului; cum este și firesc, în 2011, și-a luat masteratul în Dezvoltare Rurală la aceeași universitate, pentru ca în 2015 să-și ia și doctoratul în domeniul Agronomie. Menționăm că toate aceste calificări le-a obținut urmând cursurile la ZI.

            Fiindcă, în 2016, a absolvit și programul postuniversitar de studii psihopedagogice (nivelul I) și cel pentru pregătirea personalului didactic (nivelul II), Cornel Negrușier a ajuns asistent universitar dr. în cadrul Facultății de Agricultură la USAMV, Departamentul Științe Tehnice și Științele Solului, la disciplinele: Geologie, Pedologie, Bonitare cadastrală și Stațiuni forestiere, fiind foarte apreciat de colegi și studenți. Dedicat studiului și cercetării încă din timpul studenției, Cornel a publicat o serie de lucrări științifice în România și străinătate, fie în calitate de autor unic, fie în cea de coautor, majoritatea în limba engleză. Amintim câteva: „Soil Reclamation of Abandoned Mine Lands by Revegetation in North-Western Part of Transylvania”, „Characterisation of Nutritional Potential of Amarantus sp. Grain Production”, „The Influence of Phisical Treatments on Seed Germination and Seeding of Development of Spruce”, „Morphometric characteristics of the relief as a premise in the pedogenetic process and indirect mapping of soil types in the Anies Hydrographic basin”, „Slope dynamics and the expresion of soil erosion from alpine meadows – Rodna Mountins National Park” etc.

            Este membru în cadrul Societății de Horticultură și Silvicultură Transilvania, al Societății Naționale Române de Știința Solului și al Societății Europene pentru Conservarea Solului.

Personal, mă bucur că are abilități lingvistice în engleză, franceză și se descurcă și în limba germană. Calitățile sale umane, prioritare, rămân modestia și bunul simț, moștenite de la părinții săi educați, la rândul lor, în același spirit, calități pe care le are, la rându-i, și fratele său.

De asemenea, țin să subliniez faptul că Negrușier Cornel este capabil să lucreze în medii dinamice și de echipă. Soția sa, Orsi, cum o alintă apropiații, este Șef de Lucrări la USAMV, în cadrul Facultății de Horticultură, disciplina Pomicultură.

Dragă Cornel, măierenii și corpul profesoral al școlii noastre se mândresc cu realizările tale și-ți doresc noi succese pe măsura educației de calitate primită în Țara Năsăudului.

 

                                                 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5