Mănăstirea Dobric își serbează hramul de Adormirea Maicii Domnului. Programul zilelor de 14/15 august
Mie, 08/12/2026 - 08:09
Mănăstirea „Sfântul Evanghelist Luca” din Dobric se pregătește pentru sărbătoarea hramului bisericii noi a așezământului monahal, închinată Adormirii Maicii Domnului. În zilele de 14 și 15 august 2026, obștea mănăstirii îi invită pe credincioși să participe la un amplu program liturgic, care va începe în ajunul praznicului și va continua pe parcursul nopții, culminând cu Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul.
Vineri, 14 august, de la ora 19:00, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va săvârși Vecernia Mare cu Litie și Paraclisul Maicii Domnului, la altarul de vară al mănăstirii. Cuvântul de învățătură va fi rostit de pr. prof. univ. em. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În atmosfera de priveghere a ajunului, de la ora 22:00, Preasfințitul Părinte Samuel va oficia Prohodul Maicii Domnului. La finalul slujbei, un cuvânt duhovnicesc va fi rostit de pr. conf. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.
La miezul nopții va avea loc înconjurarea bisericii, după care vor fi citite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.
Programul liturgic va continua sâmbătă, 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, de la ora 1:30, cu Utrenia și Sfânta Liturghie de noapte. La ora 7:00 va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, iar de la ora 8:30 va fi citit Acatistul Adormirii Maicii Domnului.
La ora 9:00, obștea monahală și credincioșii îl vor întâmpina pe Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, iar de la ora 9:30, ierarhul va săvârși Sfânta Liturghie arhierească la altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Hramul Adormirii Maicii Domnului reprezintă unul dintre cele mai importante momente din viața Mănăstirii Dobric, reunind în fiecare an clerici și numeroși credincioși în rugăciune și comuniune, sub ocrotirea Maicii Domnului.
Citiţi şi:
- Mii de credincioşi sunt aşteptaţi la Hramul Mănăstirii Dobric, în 14–15 august, în prezenţa Preasfințitului Samuel Bistrițeanul
- Mănăstirea Dobric și-a sărbătorit hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”
- Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, la Hramul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Dobric
- Invitaţie la Hramul Mănăstirii Dobric „Adormirea Maicii Domnului”
- De Sfânta Maria, episcopul Benedict Bistriţeanul la Mănăstirea Dobric

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Ica Timiș -
Mar, 23:55
Susțin ca fiecare școală să aibă obligatoriu acces la un medic psihiatru specializat în lucrul cu...
Pop V. -
Mar, 16:33
Și eu am avut onoarea să-l cunosc pe tovarășul inginer, zic tovarăș căci eram membriii de partid...
Pop V. -
Mar, 16:25
Reviu cu un alt scurt comentar. Posibil că Domnu Gh Mizgan este cel mai mare poet in viață după...
Pop V. -
Mar, 16:06
Și eu am avut onoarea să-l cunosc pe tovarășul inginer, zic tovarăș căci eram membriii de partid...
Constantin Turcan -
Mar, 13:51
Mare adevăr!
Trebuie discutat și găsit soluții la toate nivelurile, fiindcă există!
Deocamdată...
Aniversări
În ceas aniversar, îi adresăm doamnei NAZARICA MIRELA ARIEŞAN, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud, multă...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Cristian Țermure, preot paroh la Molișet.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, transmitem în ceas aniversar, doamnnei CARMEN FILIMON, inspector în cadrul Instituţiei...























Adaugă comentariu nou