Mandatarul comercial

Mandatarul comercial, oglinda in afaceri a mandantului

Actele comerciale sunt semnate mai bine de catre un mandatar iscusit, care protejeaza interesele beneficiarului atunci cand cel din urma este prea ocupat sa parafeze in nume propriu o afacere

Domeniul afacerilor are o dinamica incredibila: semnaturi, contracte, clauze, mandanti si mandatari, procese si castiguri, in general tot soiul de activitati menite sa genereze suite de business-uri mai mult sau mai putin profitabile.

O categorie aparte din meniul de contracte este reprezentata de contractul de mandat comercial, un act care precizeaza clar cine pe cine reprezinta si care este scopul delegarii. Astfel, o persoana fizica sau o firma pot imputernici un delegat sa aiba drept de semnatura si sa-i reprezinte in diferite actiuni juridice axate pe segmentul comercial. Bineinteles, favorurile de acest gen nu sunt cu titlu gratuit, ci recompensate prin diferite sume de bani, stabilite de parti, sau, in caz de neintelegeri, de o instanta judecatoreasca.

Mandatarul este mana dreapta a mandantului

Imediat cum a primit drept de semnatura din partea mandantului, mandatarul isi poate “face de cap” in diferitele actiuni juridice, bineinteles, cu acordul celui pe care il reprezinta.

Totusi, el poate lua decizii si de unul singur in cazul in care este in contratimp si nu reuseste sa obtina instructiuni din partea mandantului, care oricum crede orbeste in el din moment ce i-a cedat dreptul de semnatura. Imputernicirea mandatarului isi are si ea trasate limitele ei, drepturile stipulate in contract fiind in consonanta cu demersurile necesare atingerii scopului final, astfel ca traiectoria mandatarului este una bine definita.

Mandatarul trebuie sa vegheze constant la bunul mers al activitatii intreprinse, in caz de stricaciuni sau probleme fiind singurul care raspunde de prejudiciile aduse mandantului. Acest lucru este valabil atunci cand se demonstreaza faptul ca mandatarul se face vinovat de neindeplinirea sarcinilor si nu se refera la cazurile fortuite, cand acesta nu poate fi considerat responsabil de anumite daune.

Este foarte importanta comunicarea dintre cele doua parti, asta daca se doreste un mariaj al mandatului cat mai fericit si fara un divort urat, declarat in sala de judecata.

Cat e dobanda de mandatar?

Cum mai toate demersurile comerciale au o finalitate banoasa, mandatarul are obligatia sa se prezinte la domiciliul sau sediul de business al mandantului si sa-i inmaneze suma aferenta contractului. Daca suma respectiva nu intra in posesia mandantului la data precizata conform actelor, atunci se instituie o dobanda pe care mandatarul este obligat sa o achite incepand cu prima zi de intarziere.

Si mandantul are obligatii fata de mandatar, ca in orice parteneriat unde se strang interese si actiuni variate. Acesta trebuie sa puna la dispozitia partenerului sau toate informatiile si documentele necesare activitatilor propuse, asta pentru a-l pune in garda pe mandatar si pentru a fi sigur ca acesta se va descurca in manuirea afacerii. Totodata, trebuie sa ii aloce in avans sumele necesare initierii actiunilor comerciale sau juridice, acest lucru fiind de dorit pentru a eficientiza procesul obtinerii de avize si rezultate. Privilegiile ce tin de job-ul de mandatar se refera la sumele primite cu titlu de retributie din partea mandantului, iar creantele garantate prin privilegiu au prioritate fata de oricare alte creante impotriva mandantului. Pentru a-i garanta mandatarului privilegiul fata de alte parti implicate si pentru a-i confirma intaietatea, acesta trebuie inscris la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Marius Flacau, alaturi de invitatul sau, avocat Mario Ianculescu, ofera informatii interesante legate de mandatarul comercial.

Sursa: Avocat TV (www.avocat-tv.ro)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5