Mângâiere prin cântec
Lun, 12/05/2011 - 14:35
Centrul de Îngrijire şi Asistenţă a Persoanelor cu Handicap, Căminul pentru Persoane Vârtsnice Nuşeni au organizat un concert extraordinar cu ocazia « Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi şi Vârtsnice ». Spectacolul s-a derulat la CSSC Beclean. Au adus un strop de bucurie în sufletul celor care au nevoie de sprijin interpreţi reprezentativi ai folclorului românesc: Ioan Dordoi, Felix Gălan, Nicu Cioancă, Cristina Retegan şi orchestra Ansamblului « Dor Românesc ». Cu acest prilej interpretul Radu Arcălean a lansat un album cu cele mai îndrăgite colinde româneşti. Manifestarea a fost coordonată de şef CPV - Delia Fontul şi şef CIAPH - Gabriel Mureşan. O întâlnire de suflet în prag de sărbători.

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 12:06
Cărți recomandate părinților care vor să înțeleagă mai bine etapele dezvoltării copilului Mie, 10:00
Doamna Maria Fogarasi, din Bistrița, a plecat în veșnicie. Sincere condoleanțe familiei îndoliate Mie, 06:56
Reputatul teolog britanic Andrew Louth se alătură Consiliului editorial al revistei Astra Salvensis Cultura
În numărul 2 al „Revistei ilustrate”, din februarie 1898 (an. I), subintitulată „Foaie...
Comentarii
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:57
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Leon -
Dum, 11:42
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor...
Măr.a7 -
Sâm, 21:54
Dumnezeu să le ajute la toți
medicii, cadre medicale,
asistente și infirmieri,
sa lucreze...
Aniversări
În zi de naştere, îi dorim scriitorului VICTOR ŞTIR, colaborator al ziarului, multă sănătate, inspirație, bucurii editoriale și împliniri....
Astăzi, domnul Ioan Mureșan, primarul comunei Nușeni, își aniversează ziua de naștere.
Aniversarea zilei de naștere, părinte Vasile Beni, preot paroh la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" Bistrița (Coroana) și colaborator al ziarului,...
In Memoriam
Pentru noi, cei de pe strada Oștezei, Lucreția Cătinean nu a fost doar o vecină. A fost un om al locului.
























Adaugă comentariu nou