Infracţiuni informatice la „păcănele”, şi la Bistriţa

Un grup format din şapte persoane, cu vârstă cuprinse între 20 şi 40 ani, suspectat că a furat bani din aparate de jocuri de noroc, prin intermediul unor dispozitive electronice, a fost destructurat de DIICOT Sălaj, trei dintre membri fiind arestaţi, scrie Mediafax.

Gruparea a acţionat şi la Bistriţa, dar şi în locaţii din Zalău şi Şimişna, din Sălaj, Poienile de sub Munte, Ilva şi Săpânţa, din Maramureş, Turda şi Câmpia Turzii, din judeţul Cluj, Satu Mare şi comuna Râşca, din judeţul Satu Mare, în municipiul Bistriţa şi în municipiul Piatra Neamţ. Potrivit procurorilor, aceştia alegeau localuri izolate, fără sisteme de supraveghere cu camere video.

Procurorul-şef al DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj, Dan Buduşan, a precizat că cele şapte persoane au conectat dispozitive electronice artizanale la mai multe aparate de jocuri de noroc din diferite localităţi şi au modificat datele informatice ale acestora, sustrăgând sume importante şi cauzând prejudicii mari administratorilor aparatelor. Grupul acţiona în complicitate cu barmanii sau cu patronii localurilor, împărţind cu aceştia banii.

Potrivit sursei citate, grupul acţiona doar noaptea, după ce localurile se goleau, şi obţinea câştiguri cuprinse între 3.000-50.000 de lei în urma unei singure acţiuni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5