Marturiile de botez, o ancora in timp care aminteste de eveniment

Organizarea unui eveniment de anvergura precum  un botez poate sa aduca o doza serioasa de stres pentru parinti. Cu toate acestea, botezul este unul dintre evenimentele pe care nu ai cum sa refuzi sa le organizezi.

Indiferent ca iti doresti un botez in care sa iti chemi toate cunostintele, indiferent ca vrei unul la care sa participe doar familia si prietenii apropiati, acesta trebuie sa aiba loc, deoarece are mai multe scopuri:

  • Crestinarea noului membru al familiei;
  • Un prim contact al acestuia cu societatea;
  • Un motiv de reuniune intre persoane care nu s-au vazut de multa vreme.

Daca tot organizezi un botez, este bine sa o faci ca la carte. Tocmai de aceea, trebuie sa acorzi atentie fiecarui detaliu, incepand de la restaurantul pe care il alegi si terminand cu tema pe care o are evenimentul.

Desi de multe ori sunt neglijate, printre elementele importante ale botezului se numara si marturiile. Acestea sunt mici obiecte, fara o valoare financiara mare, care se daruiesc tuturor celor care participa la eveniment. Scopul sau este unul cat se poate de clar: acela de a aminti de eveniment si de a trezi amintiri placute.

Cum alegi marturiile perfecte pentru botez?

Piata de marturii de botez este una extrem de bogata. Poti alege aproape orice, incepand de la rame foto in care sa strecori o poza cu bebelusul, continuand cu magnetii de frigider si terminand cu deliciile dulci. Daca vrei sa faci o impresie buna si iti doresti ca marturia sa isi atinga scopul, trebuie sa tii cont de cateva sfaturi:

  1. Alege marturia in functie de tema botezului si in functie de sexul bebelusului. Daca esti in cautarea unor marturii botez pentru baieti mizeaza pe culoarea albastra si cauta motive reprezentative, cum ar fi masinutele, mingile, jocurile video, etc. Daca vedeta botezului este o fetita, marturiile ar putea fi de culoare roz si sa aiba in prim plan papusile sau hainutele.
  2. Incearca sa atingi cat mai multe simturi. Marturia trebuie sa ramana o amintire in timp, asadar, un lucru este cert: trebuie sa fie un obiect cat se poate de rezistent. Aceasta trebuie sa incante vizual si daca se poate, sa incante olfactiv, auditiv sau chiar sa poata fi gustata. Poti opta pentru niste prajiturele puse intr-o cutie decorativa pe care oamenii o pot posta, poti alege o cutiuta muzicala sau te poti orienta spre o marturie parfumata.
  3. Pune-ti amprenta asupra marturiei! Marturiile personalizate sunt cele mai potrivite, deoarece arata ca ti-a pasat in momentul in care le-ai ales. Lasa un mesaj scris de mana, personalizeaza-le cu poza bebelusului sau cu data botezului.

 

Investitia financiara in marturiile de botez nu trebuie sa fie una mare. Este important insa, investitia de timp in alegerea marturiei potrivite sa fie suficienta incat rezultatul sa fie unul perfect. Aceste obiecte vor ramane in casele invitatilor pentru totdeauna.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5