Maşină ieşită din decor între Maieru și Sângeorz-Băi
Pompieri militari din cadrul Stației Sângeorz-Băi intervin în aceste momente la un accident rutier produs între localitățile Maieru și Sângeorz-Băi - un autoturism a părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului, au rezultat două victime de sex feminin conștiente, care prezintă leziuni minore.
După stabilizare, vor fi transportate de către un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud la spital pentru investigații medicale amănunțite.
Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor, transmite ISU BN.
Update poliţie:
La data de 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17D pe direcția Maieru spre Sângeorz-Băi.
Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Rodna a părăsit partea carosabilă. În urma accidentului, atât șoferița cât și o pasageră de 70 de ani, din Rodna au fost rănite, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul poliției orașului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal.
Citiţi şi:
- Sângeorz-Băi: O femeie a ajuns la spital după ce o maşină a ieşit din decor
- Mașină ieșită în decor, la Spermezeu. Un bărbat a fost transportat la spital
- Maieru: Tânăr încarcerat într-un autoturism
- O fetiţă accidentată de o maşină la Maieru!
- Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident la Maieru
Adaugă comentariu nou