Maşină răsturnată la Dumitra! Şoferul de 19 ani şi un pasager, transportaţi la spital
Accident rutier in localitatea Dumitra. O mașină este răsturnată. Din primele informatii, sunt 2 victime. Intervine modulul SMURD. Astfel, o persoană va fi trasferată la Centrul de Primiri Urgenţe Năsăud, iar alta va ajunge la UPU SMURD Bistriţa.
"Conform primelor verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că pe drumul național 17C, în localitatea Dumitra, un tânăr de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Năsăud, a pierdut controlul acestuia, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat, lovind și o semiremorcă (aflată în staționare). În urma accidentului, conducătorul auto și un pasager au fost răniți. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Continuă cercetările, pentru stabilirea exactă a cauzei, polițiștii de la Rutieră Năsăud", a informat Crina Sarb, purtator de cuvant al IPJ BN.
Pe parcursul intervenției, pentru aproximativ 20 de minute, în zonă s-a circulat alternativ, traficul fiind dirijat de polițiști.
Citiţi şi:
- Accident la Podirei, după ce o maşină s-a răsturnat. Şoferul şi un pasager, transportaţi la spital
- Copil de 11 ani, accidentat de o mașină, la Dumitra!
- Sângeorz-Băi: Şofer din Maieru şi un pasager depistaţi pozitiv și cu droguri asupra lor
- O șoferiță de pe Bârgău a intrat cu mașina în stâlp. Tânăra și un pasager au ajuns la spital
- Bărbat de 80 de ani, pasager într-un autoturism implicat într-un accident, transportat la spital
Adaugă comentariu nou