Măsuri suplimentare în Prundu Bârgăului, Braniştea, Beclean şi Rebra!
Măsuri suplimentare în Prundu Bârgăului, Braniştea, Beclean şi Rebra adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, pentru combaterea răspândirii noului Coronavirus CoVid-19!
Conform Hotărârii C.J.S.U 69/01.11.2020, se introduc restricţii în Prundu Bârgăului şi Braniştea, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 de locuitori.
În aceste UAT-uri, se restricţionează activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Măsurile prevăd că, în Prundu Bârgăului și Braniștea, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. De asemenea, în situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
Conform aceleași Hotărâri C.J.S.U. nr. 69/01.11.2020 se introduc restricții în Beclean şi Rebra, unități administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori și mai mica de 3/1000 locuitori.
În aceste UAT-uri, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Restricţiile prevăzute de Hotărârea C.J.S.U. 69/01.11.2020 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 2 noiembrie 2020.
———
De reținut:
În unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori și pentru care nu au fost introduse restricții prin Hotărâri ale CJSU adoptate începând cu data de 15.10.2020, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Citiţi şi:
- Măsuri suplimentare în Monor, Şintereag, Braniştea şi Nimigea, pentru combaterea răspândirii CoVid!
- De joi, măsuri suplimentare în Șieu! Restricții reduse în Braniștea, Coșbuc, Zagra!
- Vezi ce restricții intră în vigoare de mâine în Bistrița și 7 comune!
- Braniștea, în scenariul roșu! Nușeni, Uriu, Prundu Bârgăului, Matei, în scenariul galben!
- Masuri suplimentare la Braniștea, pentru limitarea raspandirii coronavirusului!
Adaugă comentariu nou