Măsurişul oilor, fără petrecere, cu maximum trei persoane
Instituţia Prefectului a transmis o circulară către primăriile din judeţul Bistriţa-Năsăud prin care se informează că anul acesta „Măsura oilor” trebuie să se desfăşoare cu respectarea prevederilor impuse de starea de urgenţă. Nu vom mai avea petrecerile ce aveau loc în fiecare primăvară după ce gospodarii îşi adunau oile în aceeaşi turmă. Subprefectul Eugen Curteanu ne-a declarat că este interzisă organizarea petrecerilor, dar şi prezenţa a mai mult de trei fermieri, simultan, iar acolo unde se poate este indicat să se folosească istoricul măsurii de anul trecut.
„Având în vedere că traversăm o perioadă dificilă generată de pandemia Covid 19 şi luând în considerare nevoia implementării şi respectării măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, vă rugăm să comunicaţi crescătorilor de oi (atât individual, cât şi asociaţiilor de crescători), că în această perioadă pregătirile pentru urcatul la munte al oilor (măsura/măsuratul oilor) luând în considerare parametrii din anul anterior, să nu se desfăşoare sau să se desfăşoare cu respectarea prevederilor ordonanţelor militare. Deoarece pericolul de contaminare este mare în cazul unor adunări de acest gen, vă rugăm să vegheaţi asupra respectării tuturor măsurilor care se impun”, scrie, în circulara dată primăriilor, subprefectul Eugen Curteanu.
Citiţi şi:
- Măsurişul oilor, la Sita
- O minunată sâmbră a oilor, la Livezile
- PMP îi cere premierului Orban să mobilizeze Armata pentru asigurarea respectării măsurilor impuse de ordonanțele militare
- Subprefectul Eugen Curteanu, la depunerea jurământului: Putem construi un viitor mai bun pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, pas cu pas
- Sâmbra Oilor, o tradiţie reînviată la Ilva Mare. Spectacole şi joc, pentru comunitate
Adaugă comentariu nou