Matei Moisil, locul 1 în Cupa Naţională de Downhill şi Enduro

Tânârul Matei Moisil a încheiat cu rezultate remarcabile competiţiile din cadrul Cupei Naţionale de Downhill (DH) şi Enduro ale României, câştigând şi etrapa de la Buscat. Sportivul antrenat de Angelo Bude, s-a clasat pe primul loc în cele două categorii, la secţiunea juniori. Acesta a acumulat un total de 1350 puncte, cu peste 400 puncte faţă de al doilea clasat, la Downhiill, în timp ce la Enduro, a totalizat 600 puncte.

Tot pe prima poziţie a terminat Matei Mosil şi în Cupa DirtBike, cu un total de 219 puncte, după ce a punctat în 9 etape. Riderii care participă la cursele de downhill din timpul sezonului acumulează puncte, în funcție de rezultatele obținute. Toate aceste puncte se adună într-un clasament general, iar la final cei mai buni sunt premiați de către DirtBike în colaborare cu sponsorii acestei Cupe.

“Aşteptăm cu nerăbdare ca anul 2017 să aducă performanţă pentru cat mai mulţi sportivi din Bistriţa-Năsăud.  Lanţ întins!!!”,  se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5