Material lemnos confiscat de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice
Vin, 05/07/2021 - 11:56
La data de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, au acționat în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, ocazie cu care au fost constatate 2 contravenții conform Legii 171/2010, în valoare de 16.000 lei și o infracțiune, respectiv falsul informatic, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cadrul aceleiași acțiuni, a fost confiscată cantitatea de 29,42 m.c. material lemnos în valoare de 17.548 lei, din care 24,30 m.c. cherestea rășinoase, în valoare de 15.548 lei.
Citiţi şi:
- Peste 130 metri cubi de material lemnos, confiscaţi de poliţişti, în trafic şi de la agenţi economici!
- Material lemnos în valoare de aproape 6500 de lei, confiscat de polițiști pe Valea Bârgăului şi a Sălăuţei
- Amenzi şi material lemnos confiscat de poliţişti! Dosare pentru tăierea de arbori!
- Văile Someșului și Sălăuței: Material lemnos, de peste 75.000 de lei, confiscat de polițiști
- Combaterea delictelor silvice în atenţia poliţiştilor

Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Mar, 14:37
„TU SCHIMBI LUMEA!” - proiect educativ la Școala Gimnazială „Sfântul Stelian” din Bistrița Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou