Membrii USR B-N, acţiune de ecologizare în pădurea Sigmirului
Sâmbătă, 10 august 2019, membrii USR Bistrița, USR Beclean, USR Telciu, USR Uriu, USR Prundu Bârgăului și USR Tineret Bistrița-Năsăud, echipați cu mănuși și saci de gunoi, au participat la o acțiune de ecologizare a zonei din Pădurea Sigmirului.
Această acțiune nu a fost doar o simplă activitate de strângere a gunoaielor. Echipa USR a avut parte și de câteva ore de socializare în care s-au dezbătut la fața locului acțiuni pe care le-am putea propune Autorităților Publice Locale pentru a îmbunătăți situația din zonă.
Una dintre principalele preocupări ale USR Bistrița-Năsăud este și va fi mediul înconjurător și protejarea acestuia, iar Pădurea Sigmirului este un colț de natură aflat la granița dintre Municipiul Bistrița și comuna Șintereag, care, din păcate, este neglijat atât de către administrația locală, cât și de către cetățeni. Pentru a pune în valoare acest loc, este nevoie, în primul rând, să îl menținem curat, de aceea îndemnăm toți cetățenii care trec prin pădure să mențină curățenia și solicităm Autorităților Publice Locale să vină cu măsuri de îmbunătățire a situației din zonă.
Hai alături de noi! usr.ro/inscriere
#usrpentrumediu #usrbistrita #usr #usrpentruprimarie #usrefain
Comunicare USR Bistrița-Năsăud
Citiţi şi:
- Deputatul Ionuţ Simionca, în campanile de ecologizare, pe Dealul Sigmirului
- O maşină a intrat într-o ţeavă de gaz, pe Drumul Sigmirului
- Al treilea bărbat care şi-a pus capăt zilelor, în numai 2 zile! Un bistriţean de 47 ani, găsit spânzurat pe Dealul Sigmirului
- Maşină intrată în stâlpul pasarelei de pe Sigmirului. O persoană găsită decedată
- Deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa se implică în proiectul “Let’s do it, Romania!”
Comentarii
No ase... ! Lasati-i pe mo.ci.cosii din zona sa isi arunce toate gunoaiele acolo... si culegeti-le voi ... ca sunteti " copii faini si harnici " !
Trebuia sa bateti din poarta-n poarta, cu primarul si consilierul lor local, sa-i scoateti afara din case si sa-i duceti sa isi adune ei personal gunoaiele imprastiate peste tot, mai ales " ci.ur.lanii " cu carutza ( si cu masina...) ca nu merge nimeni din alta parte sa le arunce lor gunoaiele acolo !
Adaugă comentariu nou