In Memoriam Mircea și Ana Calu

În aceste zile se împlinește un an de la chemarea la Domnul a doi dintre foștii concitadini de ispravă, ambii oameni  de o mare bunătate și omenie: Mircea Calu (1939 - 18.11.2021) și Ana Calu (1943 -  15.11.2021). Mircea a fost președinte de onoare al Societăţii Filatelice ”Bistriţeana”, ce s-a implicat nemijlocit în organizarea tuturor manifestărilor filatelice din ultimii 55 de ani de la Bistrița. De-a lungul timpului a participat şi a organizat peste 60 de expoziţii de diferite grade de competivitate, de la cele judeţene până la cele cu participare externă. Printre cele mai importante expoziții organizate s-au numărat cele dedicate aniversării Marii Uniri de la 1918, Centenarului Liviu Rebreanu, Expoziţia dedicată marii atlete Gabriela Szabo, Open Class, prima expoziţie organizată în România, 740 de ani de atestare documentară a bătrânului – şi totuşi tânăr – nostru burg Bistriţa, Ziua Filatelistului, prima manifestare de acest gen în ţară, Expoziţia dedicată celor 150 de ani de la apariţia emisiunii de mărci poştale Principatele Unite, Expoziţia dedicată celor 95 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 81 Mecanizată „Gr. Grigore Bălan”, Expoziţia dedicată Festivalului Internaţional de Folclor “Nunta Zamfirei”; Expoziţia dedicată celor 150 de ani la naşterea bardului de la Hordou – George Coşbuc, Bicentenarul autorului cuvintelor Imnului Naţional Andrei Mureşanu precum şi numeroasele expoziţii sub titulatura Virtus Romana Rediviva. De remarcat este faptul că la aceste manifestări au participat un număr mare de expozanţi atât din ţară cât şi din străinătate – Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Germania, Polonia, Franţa, Cuba şi S.U.A.  Pentru contribuția semnificativă în promovarea imaginii pozitive a municipiului și dezvoltarea vieții culturale – prin intermediul filateliei, autoritățile locale i-au acordat, în luna decembrie 2019, titlul de cetățean de onoare al municipiului Bistrița. Pierderea sa a fost cu atât mai mare cu cât cu trei zile mai înainte respectiv în 15 noiembrie 2021,  decedase la Spitalul Județean, unde erau internați și soția Ana Calu, fostă asistentă medicală la secția de psihiatrie, care în timpul perioadei active și nu numai acordase alinare și tămăduire multor semeni în suferințe cauzate de boli, necazuri ori evenimente neprevăzute. Condoleanțe fiicei Simona, economist de marcă, cu masterat în Suedia, surorilor și tuturor celor ce le-au fost dragi și apropiați. Dumnezeu să-i ierte și odihnească în liniște și pace!

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5