Mentalitățile colective ale satelor năsăudene grănicerești, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au văzut lumina tiparului grație autoarei Claudia Septimia Sabău

Cartea „Și ne-au făcut din grănițeri, țărani ...” lansată de autoarea Claudia Septimia Sabău la Năsăud, reprezintă nu numai o teză de doctorat cu titlul de cercetare științifică ci și o carte valoroasă, din punct de vedere al informațiilor pe care o conține, pentru întreg Ținutul Năsăudean , fost ținut de graniță.
„Structura cărții este bine gândită și realizată, subiectul este temeinic reconstituit în cinci capitole mari care aduc în fața cititorului pe năsăudeanul din a adoua jumătate a secolului al IXX-lea, în momentele esențiale ale vieții lui (naștere, căsătorie, moarte), îl surprind în durata lungă, în viața lui cotidiană în interiorul familiei și în relațiile sale mai mult sau mai puțin complexe cu comunitatea din care provine”, așa cum a precizat în prefața cărții autoarea.
Această lucrare a venit ca să întregească, asemeni „unei piese de puzzle”, monografia de ansamblu al Ținutului Năsăudului, după cum a afirmat în discursul său, cercetătorul Mirela Popă-Andrei de la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca.
Discursuri laudative aduse acestei lucrări și implicit autoarei au mai susținut: prof. univ. Vasile Dobrescu, cercetător Luminița Dumanescu, Mircea Prahase, Ioan Mititean, Ioan Seni, Adrian Onofreiu, Floarea Pleș, Filip Ana, Liviu Păiuș și preotul Crin Theodorescu.
Evenimentul s-a încheiat cu discursul de mulțumire al autoarei adresat antevorbitorilor ei, celor prezenți în sală și familiei care a sprijinit-o în realizarea acestei lucrări.
Cartea a fost editată la Editura Mega din Cluj-Napoca sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, moderatorul evenimentului fiind directorul Muzeului grăniceresc năsăudean, dr. Vaida Lucian.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5