Mesajul IPJ Bistriţa-Năsăud

Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud urează tuturor cetăţenilor Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Totodată, informăm opinia publică că în această perioadă poliţiştii vor asigura în permanenţă un climat de siguranţă publică pe raza judeţului, în scopul prevenirii comiterii de fapte antisociale, acţionând pentru combaterea încălcării prevederilor legale privind ordinea şi siguranţa publică, prevenirea faptelor cu violenţă în mediul stradal şi infracţiunilor contra patrimoniului, iar pe segmentul rutier se va acţiona cu efective mărite în vederea fluidizării traficului în perioada premergătoare sărbătorilor şi pentru reducerea gradului de victimizare a participanţilor la trafic.

De asemenea, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa- Năsăud şi Poliţia Comunitară, poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de menţinere a ordinii publice cu ocazia manifestărilor cu public numeros organizate de administraţiile publice locale şi vor fi organizate acţiuni preventive în vederea aplanării unor posibile stări conflictuale în mediile cu risc criminogen ridicat şi prevenirii comiterii de infracţiuni contra persoanei în mediul stradal. Prin structurile de profil, poliţiştii vor monitoriza locurile unde se vor organiza focuri de artificii şi se vor desfăşura acţiuni specifice punctuale în pieţe, târguri şi oboare pentru combaterea comerţului ilicit de produse şi a evaziunii fiscale.

Pe întreaga perioadă, se va asigura flexibilitatea dispozitivelor de poliţie pentru o reacţie promptă şi eficace în soluţionarea eventualele situaţii de urgenţă.

Adresăm tuturor participanţilor la trafic şi nu numai, solicitarea de a conduce preventiv, de a se adapta la condiţiile de drum şi de a nu se urca la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi luarea măsurilor de autoprotecţie pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi/sau auto.

ÎMPUTERNICIT

ŞEF AL INSPECTORATULUI

Comisar şef de poliţie

IOAN-OVIDIU MUREŞAN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5