Microbuzele şcolare, verificate de poliţişti
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au desfăşurat, în perioada 9-19 septembrie a.c., o serie de activităţi pentru creşterea siguranţei elevilor, prin reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi.
În acest sens, poliţiştii rutieri, în cooperare cu autorităţile publice locale, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi reprezentanţi ai I.S.C.T.R., au verificat autovehiculele destinate transportului de elevi. Poliţiştii au acţionat în trafic şi au verificat 86 de autovehicule destinate transportului elevilor, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, precizează inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Potrivit sursei citate, în cadrul verificărilor, au fost depistate două autovehicule care circulau cu defecţiuni tehnice la sistemul de iluminare, precum şi un autovehicul în care erau transportate mai multe persoane decât numărul de locuri înscris în certificatul de înmatriculare.
Pentru remedierea deficienţelor constatate, au fost transmise 9 informări deţinătorilor autovehiculelor, pentru dispunerea de măsuri, iar conducătorii de autovehicule au fost instruiţi cu privire la respectarea legislaţiei rutiere şi adoptarea unei conduite preventive, în timpul deplasării pe drumurile publice.
Modul de efectuare a transportului elevilor şi preşcolarilor rămâne în atenţia poliţiştilor şi va fi verificat pe întreaga perioadă de desfăşurare a anului şcolar 2013-2014.
Citiţi şi:
- Siguranţa rutieră a transportului elevilor, în atenţia poliţiştilor
- Microbuzele şcolare- cu ITP expirate, fără RCA-uri
- Peste 400 de amenzi aplicate de poliţiştii rutieri pe drumurile judeţului
- O cincime din şoferii verificaţi la Beclean, sancţionaţi
- Peste 120 de microbuze şcolare, verificate de poliţişti!
Adaugă comentariu nou