Micuţii bistriţeni, pompieri pentru o zi
O excelentă, binefăcătoare, utilă şi necesară vizită a fost făcută de elevii din cadrul Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” la profesionista şi recunoscuta unitate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în cadrul proiectului „Şcoala Altfel”, unde au făcut cunoştinţă şi s-au familiarizat cu activităţile specifice pompierilor şi tehnica din dotare, autospeciale cu apă sau spumă, sistem de descarcerare, ambulanţa SMURD, scara de 30 m, bărci pneumatice, maşina pirotehnică, au fost „şefi de ţeavă” la furtunuri de mare presiune etc.
Am remarcat, cu deosebită plăcere, prezenţa elevilor din clasa pregătitoare „D” de la C.N. „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, în număr de 24 vestiţi Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, conduşi cu multă măiestrie şi tact pedagogic de către învăţătoarele Andrada Clompoş şi Nicoleta Someşan, două „mame adoptive” care se dăruiesc şi se dedică nobilei meserii de dascăl.
Fiind abordată, înv. Andrada Clompoş ne-a împărtăşit din gândurile ce o animă, în urma participării la aceste acţiuni: „Este super benefică perioada din săptămâna „Şcoala Altfel”, copiii acumulând enorm de multe cunoştinţe, metoda demonstrativă dovedindu-se ultraeficientă. Este nevoie de cel puţin încă o perioadă de acest fel”.
După explicaţiile şi demonstraţiile făcute de pompieri, am asistat la o „alarmă reală”, care a solicitat I.S.U. Bistriţa să intervină la o casă în flăcări, în localitatea Dumitriţa.
Activităţi benefice cu care priză la elevi, mulţi dorindu-şi să devină pompieri, fiind „o mândrie a societăţii noastre”.
Citiţi şi:
- Dialog între jurnalişti şi elevii clasei a VI-a C de la C.N. Andrei Mureşanu
- Elevii bistriţeni, consiliaţi pe teme de orieentare profesională de specialiştii AJOFM BN
- Vezi lista celor 32 de elevi bistriţeni, premiaţi pentru desene şi creaţii literare!
- Primarul Ioan Turc: Gratuit la patinoar, în săptămâna „Școala altfel”!
- Câștigătorii Concursului de creaţie literară „Orizonturi”. Premierea în cadrul Târgului de carte pentru copii și adolescenți „Coșbook”
Adaugă comentariu nou