Miei de Paşte de la Urmeniş
În comuna Urmeniş, efectivul de ovine este în jur de 10.000 capete. Primarul Dumitru Tomşa ne spunea că oierii vor oferi doritorilor de Sfintele Sărbători Pascale un mare număr de miei, la preţuri negociabile. Pentru a-i ajuta pe cei care trebuiau să se deplaseze la Centrul APIA de la Lechinţa spre a-şi depune cererile pentru subvenţiile europene, aici, la Urmeniş, a fost amenajat un spaţiu corespunzător, în aşa fel încât fermierii să-şi poată declara suprafeţele fără a face deplasarea la Lechinţa. Pe agenda de lucru a primarului din Urmeniş se află, în această perioadă, finalizarea unor studii de fezabilitate la măsurile 1.2.5. şi 3.2.2. Se are în atenţie obţinerea de fonduri europene pentru modernizarea a 12 km drumuri în Urmeniş, Fânaţe, Delureni şi Şopteriu. De asemenea, pentru Măsura 3.2.2. obiectivele avute în vedere ar fi Cămin Cultural la Urmeniş, grădiniţă la Urmeniş, precum şi 12 km drum asfaltat în centrul de comună şi în localitatea componentă Delureni.
Citiţi şi:
- „Doar oile îi mai leagă de pământ”
- În Teaca, trei miei, furaţi din gospodăria unui bătrân. Hoţii, prinşi
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat comunitatea din Delureni. Au fost sfințite capela și casa parohială
- (Video) Noua biserică din Delureni, binecuvântată de Mitropolitul Andrei
- Aproximativ 80.000 miei vor fi sacrificaţi de sărbătorile pascale în Bistriţa-Năsăud























Adaugă comentariu nou