Miercuri, între orele 14-16. Comisarii de mediu, în grevă de avertisment
Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul Mediului, a promis că susţine egalizarea salariilor, așa cum este normal și corect, între salariații gărzii de mediu și cei ai gărzii forestiere, având deopotrivă atribuții de monitorizare, inspecție și control.
Deoarece până la această dată nu s-a materializat această promisiune și gravă disfuncționalitate la nivelul Ministerului Mediului, Biroul Executiv al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a hotărât declanșarea grevei de avertisment, în data de 26 aprilie 2017, între orele 14.00 – 16.00.
În această perioadă, nu se vor desfășura activitățile specifice gărzii de mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat al gărzii de mediu la nivel național.
VALENTIN NEAGOE
Președinte Sindicatul Național al Gărzii de Mediu
Citiţi şi:
- Comisarii Gărzii de Mediu, în grevă generală, din 10 mai
- Protest spontan la Garda de Mediu. Comisarii bistriţeni au întrerupt lucrul, timp de 2 ore
- Comisarii de mediu, profesori pentru o zi la „Agricol”
- Poliţiştii şi comisarii de mediu, într-o acţiune comună la Bistriţa. Cercetări pentru neeliminarea totală a substanţelor periculoase
- Sesizare de scurgeri din depozitul de la Tărpiu. Comisarii de mediu, Apele Române şi Protecţia Mediului, la faţa locului
Adaugă comentariu nou