Mii de credincioşi s-au rugat Sfintei Maria la Piatra Fântânele
Mii de credincioşi au fost prezenţi la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, acolo unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Răspunsurile la strană au fost date de corul de maicii al mănăstirii.
Lucrările la biserica mănăstirii au început în iunie 1928. În anul 1960, mănăstirea este transformată în parohie, redevenind aşezământ monahal de maici 34 de ani mai târziu. La 8 septembrie 1994 a fost pusă piatra de temelie pentru un nou lăcaş de cult, iar în ultimii ani aici s-au făcut ample lucrări de înnoire şi extindere.
La finalul Sfintei Liturghii deputatul Ioan Olteanu a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei distincţia Crucea Transilvană pentru laici, pentru sprijinul acordat aşezământului monahal.
După-masa ÎPS Andrei Andreicuţ a oficiat slujba de vecernie la biserica "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Salva. Aici a fost primit în costume sălăuane de credincioşi, iar tânăra interpretă Alina Ceuca a cântat pricesne spre bucuria credincioşilor. La Salva, de dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost oficiată de episcopul Macarie, al Europei de Nord. Tot în această zi a fost mare hram la Perişor, acolo unde straiele populare au fost scoase din lada de zestre.
Citiţi şi:
- Mii de credincioși s-au rugat împreună cu ÎPS ANDREI, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele
- În prezenţa a mii de credincioşi, Mitropolitul Clujului a sfinţit Paraclisul Mănăstirii Piatra Fântânele
- Mitropolitul Andrei, alături de mii de credincioşi, la hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele
- IPS ANDREI, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele:„Să aducem pe lume copii, să-i creștem și să-i educăm frumos”
- Peste 5000 de credincioși, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele. Mitropolitul Andrei: Nașterea Maicii Domnului aduce bucurie la toată lumea
Adaugă comentariu nou