Ministrul Bogdan Ivan: După o serie de blocaje, Bistrița-Năsăud primește investiții concrete în valoare de 700 mil de lei!
Ca deputat și membru al Guvernului, am susținut 3 proiecte esențiale de dezvoltare a județului nostru, pentru că ele înseamnă siguranță, infrastructură și viitor. Avem acum un parcurs clar, finanțare și termene pentru Bistrița-Năsăud.
Asta înseamnă să construim, pas cu pas, acolo unde contează: ACASĂ.
📌 Colibița primește, în sfârșit, 96 de milioane de lei de la bugetul de stat pentru creșterea gradului de siguranță a acumulării. Proiectul a fost inclus pe lista investițiilor prioritare ale Guvernului pentru 2026, cu o valoare totală de 95,9 milioane de lei, din bugetul de stat și din veniturile Administrației Naționale „Apele Române”. Suntem în faza de proiectare, cu avizele și autorizația de construire în curs, iar termenul estimat de finalizare este 2029.
📌 De asemenea, Bistrița va avea un stadion nou, demn de Gloria sa. Vorbim despre o investiție de 62 de milioane de euro într-o arenă modernă, de peste 12.000 de locuri, care va readuce în oraș energia sportului și mândria comunității.
📌 Pentru județ, DN 17C (Bistrița–Dumitra–Năsăud) a intrat într-un amplu proces de modernizare, cu o finanțare de 280 de milioane de lei. Un drum mai sigur și mai rapid înseamnă dezvoltare, mobilitate și respect pentru timpul oamenilor.
Mulțumesc Ciprian Serban, pentru sprijinul ferm și pentru colaborarea corectă care a făcut posibilă avansarea acestor investiții strategice pentru județul nostru. Îl felicit, de asemenea, pe Gabriel LAZANY, prieten și partener de drum lung, pentru determinarea și munca din teren.
Când avem colaborare, seriozitate și obiective comune, Bistrița-Năsăud câștigă! Asta este miza: să construim temeinic, cu pași siguri, pentru prezentul și viitorul județului nostru.
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Strugari: Anul 2025 a fost cu multe realizări pentru comuna Parva! Proiecte de 8 milioane de euro pentru dezvoltare
- (Video) Jocul Satului- Lunca (Frij)
- Nou la Bistrița! Clinica NEUROVIVA – Recuperare medicală avansată
- (Video) Cronica BN cu Monica Săsărman: Investiții, legi și decizii cu impact în Bistrița-Năsăud
- La mulţi ani, GEORGETA-TATIANA MOLDOVAN, din cadrul Consiliului Județean!
























Comentarii
Bogdan Ivan se laudă că a susținut 3 proiecte esențiale de dezvoltare a județului. Dintre acestea construirea unui stadion in Unirea despre care spune ca "va readuce în oraș energia sportului și mândria comunității".
Cu atât mai mult, trebuie spus că nici pe departe aceasta nu este o prioritate pentru orasul Bistrita care la fel ca în toate orasele mari stadionul se află in apropiere de zona centrală , astfel incat oamenii sa se poată deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo.
In oras avem Stadionul „Jean Padureanu” din parcul municipal la care odată cu lucrările de montare a instalatiei de nocturnă dată in folosintă in anul 2009, a fost refăcută suprafata de joc la terenul central, aceasta fiind in prezent la standard european. Gazonul terenului central dispune de o instalatie de irigat automatizată, de o instalatie de incălzire modernă si de un drenaj conform normelor in vigoare. Pentru pregătirea si intretinerea terenurilor, clubul Gloria a achizitionat atunci si cele mai moderne utilaje. La tribuna a 2-a au fost modernizate spatiile de sub tribună, fiind amenajate vestiare, săli, spatii de refacere, grupuri sanitare, sală de fortă. Spatiile aferente mass-media au fost deasemenea renovate, ziaristii sportivi dispunând de cele mai bune conditii de lucru, inclusiv acces la Internet wireless. De asemenea au fost amenajate spatiile de sub peluză, unde a fost realizată cantina pentru sportivi, dotată cu bucătărie, sali de mese, grupuri sanitare si toate dependintele necesare. Toate acestea s-au facut atunci cand clubul Gloria era pe cai mari in prima ligă . Evident aceste amenăjari mai trebuie si intretinute.
Investitia de 62 milioane de euro pentru stadionul din Unirea urmează fi asigurată prin Compania Națională de Investiții (CNI), despre care Presedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan spunea că "a ajuns un tomberon de proiecte" şi e necesar să se facă ordine în programele de investiții către autoritățile locale.
(Vezi: https://www.g4media.ro/ilie-bolojan-mesaje-dure-pentru-primari-guvern-si...)
Asta nu inseamnă să nu se amenajeze un complex sportiv in Unirea care să includă doar terenuri si dotari pentru practicarea sportului de masă si care să fie conceput dupa modelul Complexului Sportiv Gheorgheni din Cluj-Napoca, realizat de primarul Emil Boc, cu fonduri guvernamentale prin CNI tocmai in perioada guvernării PSD.
(vezi \: https://gheorgheni.sportinclujnapoca.ro/)
Adaugă comentariu nou