Mircea Măluţ şi Aurel Rău în antologia Convorbiri literare

Cu ocazia Zilelor Revistei Convorbiri literare s-a editat o antologie cu 12 poeţi, amintind pe Marcel Mureşeanu, Paulina Popa, Ioana Diaconescu, Filip Kollo, Liviu Capsa, Nicolae Tzone, Doina Uricariu, Marian Dopcea, Echim Vancea, Petruţ Pârvescu. Primii în antologie sunt bistriţenii Mircea Măluţ (Marcel Seserman ), la secţiunea Între două verticale, şi Aurel Rău, la secţiunea Notaţii bucovinene.
Există la începutul Antologiei Bibliotecii Convorbiri literare un text drept prefaţă numit Al zecelea cuvânt de însoţire ( întrucât Antologia se află la ediţia a zecea) în care se spune " Iată o mică performanţă de consecvenţă şi implicit de continuitate: suntem la a zecea Antologie a Bibliotecii Revistei " Convorbiri literare", care înmănunchează într-un singur volum cele douăsprezece pliante ataşate revistei, lună de lună, pe tot cuprinsul anului 2011. Mircea Măluţ (Marcel Seserman după pseudonim ) junele antologiei, născut în Măluţul Transilvaniei, se aşază bine şi matematic, între două verticale, de aici vede viitorul ca un incest al destinului. Aurel Rău, seniorul Antologiei, longevivul şef al revistei " Steaua" propune câteva notaţii bucovinene, aici remarcă, între altele, la Cernăuţi, la statuia lui Eminescu, deasupra, o stea de fier, cum a crezut / sculptorul." O antologie şi o companie onorante pentru scriitorii bistriţeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5