Misiuni ale jandarmilor pe perioada Revelionului, Anului Nou și a Bobotezei
Mar, 12/31/2024 - 07:11
Comunicat de presă
În perioada 31 decembrie 2024-02 ianuarie 2025, jandarmii vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor pentru prevenirea faptelor antisociale, evitarea producerii unor evenimente nedorite și pentru rezolvarea oricăror situații care pot duce la tulburarea ordinii publice, atât pe raza judeţului, a municipiului Bistriţa, în toate zonele aglomerate, în imediata apropiere a centrelor comerciale şi a turiştilor aflaţi în zona montană din aria de competență.
De asemenea, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la toate evenimentele organizate în spațiul public, atât pe Pietonalul Liviu Rebreanu - la concertul din noaptea de Revelion, pe timpul evenimentelor specifice organizate în aer liber dedicate marcării trecerii în noul an, din municipiul Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi și Prundu-Bârgăului pentru ca fiecare cetățean să petreacă noaptea dintre ani în condiții de siguranță.
În ceea ce privește participarea la evenimentele cu public numeros organizate în spațiul public, Jandarmeria Bistrița-Năsăud recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită copiilor, să fie atenți la bunurile şi obiectele personale, să se delimiteze de orice situație conflictuală sau de persoane care provoacă violențe și să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere, dacă observă orice încălcare a legii.
În ziua de Anul Nou și de Sf. Vasile jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică și în zona lăcașurilor de cult din aria de competență.
În perioada următoare vor fi constituite echipe specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate, pentru a interveni în mod operativ la evenimentele sesizate prin intermediul 112.
Structurile montane cu efectivele Posturilor Montane Rodna, Piatra Fântânele şi Colibiţa vor acorda la nevoie sprijin și ajutor turiștilor aflați în situații deosebite și se vor asigura că toți cei prezenți în zona de munte se vor afla în siguranță. Astfel, vor fi executate misiuni de menţinere a ordinii publice în special în zonele foarte frecventate de turişti, precum şi pe traseele turistice din aria de competență.
De Bobotează jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în zona lăcașurilor de cult din aria de competență din județul Bistrița-Năsăud, unde cetățenii se vor aduna în număr mare, conform tradiției.
Măsurile de ordine publică vor fi asigurate de către jandarmi conform competențelor legale în vigoare, la lăcașurile de cult din municipiul Bistrița, în Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Rodna, Piatra-Fântânele și Strâmba.
În cazul unor probleme întâmpinate în zona de munte, anunțaţi Jandarmeria Montană Rodna, Piatra Fântânele sau Colibiţa prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Jandarmii montani recomandă turiștilor care au ales să își petreacă finalul de an în stațiunile turistice montane din județul Bistrița-Năsăud, să se informeze asupra stării vremii și a condiţiilor climatice locale. Persoanelor care doresc să meargă în drumeții în zona montană, li se recomandă să se informeze cu privire la itinerariul propus, prognoza meteo și să se echipeze adecvat sezonului rece.
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud vă urează tuturor să aveţi parte de un An Nou plin de prosperitate și împliniri pe toate planurile!
Citiţi şi:
- Jandarmii bistriţeni în mijlocul cetăţenilor cu efective mărite de Revelion!
- Misiuni ale jandarmilor în minivacanța de 1 decembrie!
- De Crăciun, jandarmii bistrițeni la datorie, la toate evenimentele organizate în spațiul public
- Jandarmii bistrițeni, aproape de bistrițeni, în această minivacanță!
- Misiuni ale jandarmilor de Crăciun în Bistrița, în județ, dar și în zona montană!

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 20:05
Bărbat căzut de pe o schelă, la Chiuza Vin, 15:07
Invitație pentru scriitorii bistriţeni la ediția a III-a a Serilor de la Casa Colecțiilor Vin, 13:01
Luni începe Bacalaureatul: Peste două mii de candidați din Bistrița-Năsăud intră în focul examenelor Cultura
În perioada 11–12 iulie 2026, va avea loc ediția a III-a a Serilor de la Casa Colecțiilor...
Comentarii
Poiana Mărului -
Joi, 22:45
D-na Alina, aveți mare dreptate! Sunt convins că ați parcurs presa românească din a doua jumătate a...
Tudor Ion -
Mie, 20:53
Felicitari campionului mondial ardelean , care prin origini de paternitate ete OLTTEAN PUR SANGE.!
Rus Augustin -
Mie, 13:18
Multe ne spun tradițiile, ... oare mai suntem capabili să le înțelegem ?
Ne pot ajuta...
Cristian cel Mare -
Mar, 22:57
Un reportaj genial care demonstreaza inca odata ca boul si incultul nu poate procesa informatia de...
Maxim Morariu -
Mar, 22:19
Va multumesc din suflet pentru cuvintele si gandurile frumoase, care ma onoreaza, domnule Victor...
Aniversări
Astăzi e o zi specială pentru domnul Ioan Zăgrean, fost subprefect al județului Bistrița-Năsăud. Ne alăturăm celor care îi transmit calde urări...
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ioan Drăgan, preot la Parohia Ortodoxă Maieru II, vă adresăm urări de sănătate și îndelungate zile...
La popas aniversar, adresăm Preacuviosului Părinte Irineu Paneș, Starețul Mănăstirii Bichigiu din Țara Năsăudului, gândurile noastre de bine.























Adaugă comentariu nou