Mitropolitul Andrei sfinţeşte bustul Mitropolitului Nicolae Bălan, în Blăjenii de Sus
-
View the full image
Bustul mitropolitului Nicolae Bălan din incinta Arhiepiscopiei Sibiului
Luni, 8 septembrie 2014, de Praznicul Nașterii Maicii Domnului, ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului sfinţeşte bustul Mitropolitului Nicolae Bălan, în Blăjenii de Sus, de la ora 17.00.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a alocat pentru realizarea bustului suma de 50.000 lei. În 2001 s-a mai inaugurat în satul natal un bust al Mitropolitului Ardealului, însă din cauza degradării din cauza materialului de slabă calitate, era necesară schimbarea aceastuia, lucrarea fiind acum din bronz. Un bust al mitropolitului Nicolae Bălan se află şi în incinta Arhiepiscopiei Sibiului.
Mitropolitul Nicolae Bălan: Născut la 27 apr. 1882, în Blăjenii de Sus, jud. Bistriţa-Năsăud, în familie de preot, a urmat Gimnaziul la Năsăud (abs. 1900), Facultatea de Teologie în Cernăuţi (1900-1904), unde a obţinut doctoratul (1905), cu studii de specializare la Facultăţile de Teologie protestantă şi catolică din Breslau (azi Wroclaw) în 1904 – 1905. În noiembrie 1918, este trimis de către Consiliul Naţional Român din Transilvania într-o misiune la Iaşi, pe lângă Guvernul României, în vederea realizării unităţii noastre de stat. A fost hirotonit preot în 1919, ca la 14/27 febr. 1920 să fie ales mitropolit al Ardealului (hirotonit şi instalat la Sibiu în 17/30 mai 1920), păstorind până la moarte (6 august 1955). A fost ales membru de onoare al Academiei Romane (1920), membru în Comitetul central al Asociaţiei ASTRA din Sibiu şi senator de drept.
Citiţi şi:
- Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, s-a întros acasă, în Blăjenii de Sus, printr-un bust sfinţit de ÎPS Andrei. Preşedintele Radu Moldovan: Cunoașterea trecutului și cinstirea lui reprezintă un element esențial pentru un viitor cu care să ne mândrim
- Generalul Grigore Bălan, eroul dezrobirii Ardealului, comemorat la Blăjenii de Sus
- Triplă sărbătoare la Blăjenii de Sus! Eroii nu mor niciodată!
- Paradă militară, show culinar, spectacole pentru copii, focuri de artificii, de 1 Decembrie, la Bistriţa!
- Paradă militară, show culinar, aprinderea luminiţelor, focuri de artificii, de 1 Decembrie, la Bistriţa!
Adaugă comentariu nou