Generalul Grigore Bălan, eroul dezrobirii Ardealului, comemorat la Blăjenii de Sus
În zi de mare sărbătoare, în localitatea Blăjenii de Sus, în cadrul unei ceremonii militare emoționante, a fost comemorat generalul Grigore Bălan - “eroul dezrobirii Ardealului”.
La activitate au participat subprefectul Ciprian Cecla, vicepreşedintele Consiliului Judeţean - Vasile Puica, primarul Şintereagului - Ioan Bob, șeful de stat major al Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, colonel Nicolae Marius Moneanu, reprezentanţi ai altor structuri şi asociaţii din judeţ, invitați și localnici.
În cadrul ceremoniei, după intonarea Imnului Naţional al României şi oficierea serviciului religios, au fost rostite alocuţiuni în care a fost evocată personalitatea generalului Grigore Bălan și a fost depusă o coroană de flori la bustul acestuia.
În încheiere, militari din Brigada 81 Mecanizată, care poartă astăzi numele eroului, au defilat pe ritmurile Muzicii Militare a Garnizoanei Bistriţa.
***
Grigore Balan (n. 1896 – d. 13 septembrie 1944, Sinaia) a fost un general român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial. A îndeplinit funcțiile de comandant al Grupului 5 Vânători de Munte (1941-1943), locțiitor al comandantului Diviziei 2 Vânători de Munte (1943-1944) și locțiitor al comandantului Diviziei 1 Vânători de Munte (1944). La începutul lunii septembrie 1944, Divizia 1 Vânători de Munte lupta alături de Divizia de voluntari ‘Tudor Vladimirescu’ pentru eliberarea orașului Sfântu Gheorghe. Aveau loc lupte grele cu puternice forțe inamice germane la Ilieni și pe malul stâng al râului Olt, la Chichiș. Colonelul Balan a fost rănit grav de un foc de artilerie pe teritoriul localității Arcuș la 9 septembrie 1944. El a murit la spitalul din Sinaia patru zile mai târziu, fiind înaintat post-mortem la gradul de general de brigadă. A fost înmormântat în cimitirul militar din București.
Pentru eternizarea memoriei sale, un bulevard din municipiul Sfântu Gheorghe a primit numele generalului erou, iar la 150 m sud de podul de peste pârâul Arcuș, s-a ridicat o cruce pe locul unde generalul-erou a căzut grav rănit. De asemenea, numele său este purtat și de o stradă din municipiul Bistrița. I s-a construit un bust în curtea Comandamentului Brigăzii 81 Mecanizate din Bistrița.
Generalul Balan a fost primul general român căzut la datorie pentru eliberarea Transilvaniei în al doilea război mondial.
Foto: Oana Dolha
Citiţi şi:
- Generalul Grigore Bălan, eroul dezrobirii Ardealului, comemorat la Blăjenii de Sus
- De Ziua Eroilor, Generalul Grigore Bălan, eroul dezrobirii Ardealului, comemorat la Blăjenii de Sus
- Triplă sărbătoare la Blăjenii de Sus! Eroii nu mor niciodată!
- Generalul Grigore Bălan, eroul dezrobirii Ardealului, comemorat la Blăjenii de Sus
- Numele a două străzi din Bistriţa au date greşite
Adaugă comentariu nou