Mitropolitul Andrei şi episcopul Benedict au deschis la Bistriţa seria de Conferințe preoțeşti de primăvară. Urmează Beclean şi Năsăud
Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te-Deum, săvârșit în Catedrala de la Protopopiat cu hramul ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului” Bistrița, , în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Apoi, în sala de ședințe a protoieriei Bistrița, Înaltpreasfințitul a ținut un cuvânt despre rugăciune, iar Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt duhovnicesc.
Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, pr. conf. univ. dr. Grigore-Dinu Moș, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la catedra de Dogmatică, a susţinut o prelegere pe tema „Rugăciunea într-o lume secularizată”. Acesta le-a vorbit clericilor despre importanța, puterea și folosul rugăciunii.
Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de ierarhii noștrii, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican. Urmează miercuri conferinţa de la Beclean şi joi de la Năsăud.
Secretar,
Pr. Dr. Emanuel Vidican
Citiţi şi:
- SOCĂCIȚELE... la final de proiect!
- „Parohia, familia lui Dumnezeu pe pâmânt”, temă a conferinţei preoţeşti din Protopopiatul Năsăud
- Hramul Mănăstirii Dobric, sărbătorit în prezenţa Mitropolitului Andrei
- A treia zi de Paști, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a liturghisit în satul natal, la Sartăș. Protopopul Alexandru Vidican, președintele Radu Moldovan, deputatul Bogdan Ivan, în Țara Moților
- La Domnești, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul s-a rugat pentru încetarea războiului. Părintele Florin Gordon, hirotesit sachelar, iar primarul Horea Petruț a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”
Adaugă comentariu nou