Mitropolitul Andrei şi episcopul Benedict Bistrițeanul, la Mănăstirea Rebra-Parva. Teologul Emilian Crișan, tuns în monahism, cu numele Efrem, naș de călugărie fiindu-i Preasfințitul Benedict
În Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud.
Încă de sâmbătă seara, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a aflat în mijlocul obștii monahale, unde, alături de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a săvârșit slujba Privegherii, în cadrul căreia a tuns în monahism pe tânărul teolog Emilian Crișan. Momentul tunderii a presupus primirea unui nou nume, tăierea părului (semnul renunţării la voia proprie), depunerea celor 3 voturi monahale (sărăcia, fecioria și ascultarea) şi primirea hainelor şi a însemnelor monahicești: cămaşa, crucea pectorală, paramanul, dulama, brâul, papucii, rasa, potcapul (camilafca), mantia, mătăniile, crucea, Sfânta Scriptură şi lumânarea. Noul monah a primit numele Efrem, naș de călugărie fiindu-i Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.
Duminică, în biserica mănăstirii, ÎPS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, fără accesul credincioșilor, doar în prezența unui sobor restrâns de clerici, precum și a viețuitorilor așezământului monahal. După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Păcat și suferință”, vorbind despre posibilitatea tămăduirii omului care crede. „Vindecarea, în ultimă instanță, vine cu efortul și ajutorul medicilor, dar vine de la Hristos. El este Doctorul doctorilor, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. Atunci când dorește cineva să se facă sănătos, trebuie să aibă convingerea că se poate face sănătos, trebuie să vrea să fie sănătos. Pe bolnavul de 38 de ani de la scăldătoarea Vitezda, Hristos l-a întrebat dacă vrea să se facă sănătos, iar el a răspuns că da, doar că nu are om să îl arunce în scăldătoare, ori omul a fost tocmai Domnul Iisus Hristos.”, a spus Înaltpreasfințitul Andrei. În cadrul slujbei, Mitropolitul Andrei a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Efrem Crișan, care va fi duhovnic la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda.
De asemenea, s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Totodată, a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii. La Mănăstirea de la Rebra-Parva viețuiesc zece monahi, în frunte cu starețul Chiril Zăgrean.
( Sursa: radiorenasterea.ro, Darius Echim, foto: Dumitru Arsente Sidor)
Citiţi şi:
- Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” Rebra-Parva. Deputatului Diana Morar i-a fost acordată Crucea Transilvană
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul în mijlocul credincioșilor, la hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu
- Mitropolitul Andrei a sfințit paraclisul Mănăstirii Rebra-Parva. Starețului mănăstirii, Chiril Zăgrean, a primit Ordinul „Mihai Vodă”
- Mitropolitul Andrei, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Rebra-Parva. Mii de credincioşi la hramul bisericii din Ţara Năsăudului
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Ilva Mare
Adaugă comentariu nou