Modernizarea Pieţei Decebal, în prima etapă! Proiecte de regenerare urbană pentru Independenţei Nord şi Andrei Mureşanu
Primarul municipiului Bistrița a anunțat că municipalitatea va demara un studiu de fezabilitate pentru modernizarea Pieței agroalimentare Decebal, o investiție promisă bistrițenilor încă din campania electorală.
„Le-am promis bistriţenilor că vor avea o piaţă agroalimentară nouă, una dintre cele mai moderne din ţară, cu temperatură controlată, cu standuri pentru producătorii locali, standuri pentru produse industriale. Dorim să relocăm piaţa de pe Calea Moldovei. Nu are ce să caute într-o zonă de retail, aflată în dezvoltare, o asemenea activitate, dar nici nu ne batem joc de oamenii care obţin venituri din comercializarea unor produse. Îi vom aduce în Piaţa Decebal. Mâine (n.n. vineri) se semnează contractul, pentru că a fost desemnat câştigătorul, pentru realizarea studiului de fezabilitate", a explicat primarul Ioan Turc.
Acesta a menţionat că au fost semnate contractele pentru elaborarea unor studii de fezabilitate şi pentru proiecte de regenerare urbană în zona Independenţei Nord, Andrei Mureşanu, care presupun amenajarea de alei pietonale, spaţii verzi, amplasarea de mobilier smart, sistem modern de iluminat public etc.
Citiţi şi:
- Vezi ce proiecte de regenerare citadină şi mobilitate urbană, din fonduri europene, propune administraţia Turc!
- Primarul Ioan Turc: Legătura Viișoara-Unirea, pe malul râului, reamenajarea zonei Decebal, modernizarea bazei Lac MHC, noi proiecte pentru fonduril europene
- Primarul Ioan Turc: Proiectele de regenerare urbană a zonelor Andrei Mureșanu și Independenței-Nord avansează!
- Piaţă agroalimentară Decebal, reconstruită din temelii! Studiul de fezabilitate, în lucru
- Ovidiu Creţu: Pieţele din Bistriţa nu vor fi închise, în prima etapă! Nu s-au închis nici supermarketurile
Adaugă comentariu nou