Modificări în staff-ul Fiscului. Cristian Parasca, noul „adjunct” de la AMAVS
Ziua de astăzi a fost dedicată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Bistriţa-Năsăud, însă doar pentru eşalonul doi. Foarte probabil, săptămâna viitoare, directorul executiv Dorina Cicioc ar urma să fie înlocuită cu Crin Pântea.
Cu data de 3 octombrie, Cristian Parasca este noul director executiv adjunct la Activitatea de Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului, funcţie deţinută de Ioan Ilieşi. Ilieşi a fost mutat definitiv pe funcţie de conducere ca Şef serviciu registru contribuabili declaraţii fiscale persoane fizice din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Bistriţa. Predarea de ştafetă a fost girată de subprefectul Ovidiu Frenţ, care i-a felicitat pe ambii protagonişti, amintindu-le de aşteptările pe care bistriţenii, numiţi birocratic „contribuabili”, le au de la instituţiile statului.
„Este al patrulea an de criză economică, financiară, socială şi politică. Este o perioadă în care instituţiile statului trebuie să fie conduse în mod exemplar şi imaginea în exterior către contribuabili trebuie să fie una solidă, iar nu una de nesiguranţă sau de competenţe discutabile.
Suntem un judeţ mic, un oraş mic, nu avem foarte multe resurse, de aceea modul de administrare, de colectare, de atitudine vizavi de contribuabili trebuie să fie unul care să ne încurajeze şi mediul economic şi pe cel social. (…) Este un director care a mai trecut prin finanţe (n.n. – Parasca a fost „adjunct” şi în 2009), dar care are şi experienţa unui manager din sectorul privat.
Nu este un îndemn la evaziune fiscală, dar şi eu mi-am dorit întotdeauna ca în momentul în care un reprezentant al oricărui organ de control intră pe uşa societăţii comerciale, să nu vină cu pistolul la curea sau cu carnetul de amenzi sau procese-verbale pe care să scrie ilizibil o anumită suma minimă de amendă. (…)Eu cred că fiscalitatea nu trebuie să fie o povară, ci un cadru în care toţi administratorii de firme să poată dormi seara liniştiţi”, le-a spus subprefectul Frenţ celor câteva zeci de „finanţişti” prezenţi la ceremonie.
De cealaltă parte, fostul director Ioan Ilieşi a ţinut să mulţumească tuturor colegilor cu care a colaborat pe perioada mandatului său, mai ales că Activitatea de Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului este una vastă, „de uzură, care presupune presiunea îndeplinirii obiectivelor de încasare a veniturilor bugetare”. Acesta a menţionat că mutarea sa pe altă funcţie este „la cerere”, însă după această experienţă are mulţumirea că ultimele activităţi de audit au relevat faptul că DGFP BN este pe direcţia cea bună.
Citiţi şi:
- Crin Pântea, instalat în funcţia de director executiv la Fisc
- Dina Suciu, învestită oficial în funcţie
- Contribuabilii mijlocii din Bistriţa-Năsăud şi-au spus păsul reprezentanţilor Fiscului. Vasile Bar: E o mare prostie această împărţire
- România funcţionează cu taxele tale. Proiectul a fost lansat şi la Cluj-Napoca pentru Regiunea Nord-Vest
- Sabin Ilieşi (DGFP): „Judeţul Bistriţa-Năsăud nu mai este în recesiune”
Adaugă comentariu nou