Monica Macovei cere demisia lui Ioan Oltean din funcţia de vicepreşedinte PDL

Sursa: digi24.ro

Europarlamentarul PDL Monica Macovei cere, într-o postare pe blog, demisia lui Ioan Oltean din funcția de vicepreședinte al partidului, în condițiile în care DNA a început urmărirea penală împotriva acestuia.

Monica Macovei scrie că, în calitatea sa de vicepreședinte al PDL, Ioan Oltean „ia decizii în numele partidului” și că, potrivit statutului PDL, vicepreședinții sunt „liderii acțiunii politice și de imagine ai partidului”.

„Funcția de conducere pe care o ocupă Ioan Oltean îl obligă să pună interesele și imaginea partidului pe primul loc”, scrie Monica Macovei.„Comunicatul DNA care anunță începerea urmăririi penale împotriva lui Ioan Oltean precizează că procurorii au luat această măsură întrucat dl. Oltean ar fi folosit 'influența sau autoritatea funcției de vicepreședinte/secretar general al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, și infracțiunea de favorizarea infractorului'”, arată Monica Macovei.

„Respectarea Codului etic este obligatorie pentru membrii PDL”, încheie europarlamentarul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5