Monitorizarea râsului din Parcul Naţional Munţii Rodnei prezentată la simpozionul din Tuşnad
Rezultatele preliminare ale monitorizării râsului din Parcul Naţional Munţii Rodnei au fost prezentate la simpozionul „Proiecte şi acţiuni demonstrative pentru conservare a naturii şi a carnivorelor mari în România” organizat în perioada 13-15 noiembrie în cadrul proiectului Life Natura „Cele mai bune practici şi acţiuni demonstrative pentru conservarea speciei Ursus arctos în zona central-estică a Carpaţilor Orientali” implementat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea .
La eveniment au participat peste 90 de reprezentanţi ai administraţiilor de parcuri naţionale şi naturale (Putna-Vrancea, Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului), custozi, asociaţii implicate în conservarea carnivorelor mari, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Braşov, agenţii pentru protecţia mediului ((Mureş, Covasna, Harghita, Caraş-Severin, Sibiu), universităţi, consilii judeţene (Harghita, Covasna, Mureş, Vrancea).
Rezultatele preliminare ale monitorizării râsului (Lynx lynx) din Parcul Naţional Munţii Rodnei au fost susţinute ca model de evaluare a stării de conservare a speciei prin coroborarea a diverse metode: inventarierea urmelor şi excrementelor, camere video cu senzori de mişcare, estimarea optimului populaţional, aplicarea unei matrice de favorabilitate a habitatelor.
Claudiu Iuşan
Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei (Rezervaţie a Biosferei)
Adaugă comentariu nou