Monumente funerare, distruse de trei adolescenţi bistriţeni

Trei minori bistriţeni sunt cercetaţi de poliţişti pentru distrugerea unor monumente funerare, faptele petrecându-se pe parcursul lunii august.

Duminică dimineaţa, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că în Cimitirului Ortodox din Bistriţa, stada Tărpiului, mai multe cruci au fost distruse. “La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că 29 plăci funerare au fost răsturnate, 14 dintre acestea prezentând urme de distrugere. În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au fost identificaţi suspecţii principali, respectiv B. A. de 15 ani şi D. R. de 14 ani, ambii din Bistriţa”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sârb.

Potrivit sursei citate, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că B.A. împreună cu P.M, ambii de 15 ani din Bistriţa sunt principalii suspecţi ai onfracţiunii de distrugere comisă în acelaşi cimitir în data de 18/19.08.2012, rămasă iniţial cu autori necunoscuţi. În aceste dosare, cercetările sunt effectuate de Poliţia Municipiului Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5