Motociclist acroşat de un şofer de 19 ani, pe DN 17!
Miercuri, un bistrițean de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17, pe direcția Bistrița – Livezile, nu s-a asigurat corespunzător și s-ar fi angajat în depășirea altui autoturism acroșând o motocicletă al cărei conducător, unui tânăr de 25 de ani, din Bistrița, era angajat în depășirea lui.
În urma impactului, motocicleta a ajuns într-un șanț din stânga direcției sale de mers. Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier Bistrița, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Pentru a fi în siguranța în, polițiștii le recomandă motocicliștilor să țină cont de următoarele recomandări:.
- Încercați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria!
- Anticipați intenţiile partenerilor de drum - chiar şi atunci când şoferii, bicicliştii şi pietonii văd că vă apropiați, ei pot aprecia greșit distanţa ori viteza.
- Sporiți atenția la viraje şi intersecţii - cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare!
- Asigurați-vă atunci când virați - şoferii care vin din urmă s-ar putea să nu încetinească pentru dumneavoastră!
- Fiți pregătit pentru condiţii periculoase de drum - carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, cale de rulare tramvai, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente!
- Abordați curbele cu viteză moderată, fără a le "tăia" - multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus!
- Utilizați o cască de protecţie omologată - care îndeplineşte standardele actuale de siguranţă. Evitați să cumpărați o cască folosită, este posibil să fi suferit un accident, iar reparaţia poate ascunde vicii structurale!
- Purtaţi îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti – numai aceasta poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident. Este recomandat echipamentul modular ,,în straturi” astfel încât să-l puteţi adapta la condiţiile meteo în schimbare!
- Protejaţi-vă ochii – curentul de aer, insectele zburătoare şi praful vă diminuează vizibilitatea şi vă pot răni ochii sau faţa.
- Fiţi vizibil - purtați haine strălucitoare, reflectorizante. Păstraţi-vă întotdeauna farul aprins şi rulaţi în poziţia de unde şoferii vă pot observa cu uşurinţă în oglinda retrovizoare (la 2/3 din lăţimea benzii). Evitaţi unghiurile moarte ale celorlalte vehicule!
Citiţi şi:
- Alegerea cizmelor potrivite pentru motociclisti in functie de stilul tău de condus
- IPJ BN: În primele opt luni, 27 de accidente rutiere în care au fost implicate motociclete şi mopede!
- Caracteristicile unei căști moto de calitate
- De ce este important ca un motociclist să aibă și cizme de motocicletă?
- Percheziţii pe Valea Bârgăului, la un motociclist! O motocicletă, casca, geaca şi o cameră video au fost confiscate
Adaugă comentariu nou