Ne surprinde din nou ! Ierarh bistriţean, pe bicicletă, în scop caritabil. Pinguinii, alături de PreaSfinţia Sa
Marșul bicicletelor „Pedalând pentru viață” organizat de Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (C.T.S.M) a avut loc după săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohiei ortodoxe române din Göteborg. Anterior, tinerii s-au închinat și s-au rugat înaintea icoanei Maicii Domnului Potirul Nesecat pentru călăuzire.
Scopul marșului bicicletelor este ca, pentru fiecare kilometru pedalat, să fie donată o anumită sumă de bani copiilor orfani din Copșa Mică – România, pe care Episcopia îi susține în cadrul mai multor proiecte filantropice. Totodată, a început achiziționarea unor biciclete pentru copiii orfani de la Copșa Mică.
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat printre tinerii bicicliști binecuvântând acțiunea caritabilă. Ierarhul român a precizat:
„Scrie în Evanghelie că „cel ce nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11, 23) și că „fără Mine nu puteţi face nimic” (15, 5). Iar Sfântul Apostol Pavel ne învață că „ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (1 Corinteni 10, 23). Așadar, tot ceea ce facem trebuie să aibă rost, să aibă sens. Tot ceea ce facem să fie spre slava lui Dumnezeu și spre ridicarea aproapelui nostru. Chiar și atunci când pedalăm..., pentru Domnul și pentru fratele să o facem! Pentru că noi trebuie să fim credincioși și în cele mici și în cele mari. Acest marș al bicicletelor, desigur că se va face cu voie bună, cu prospețimea și entuziasmul tinereții, dar se va face și cu conștiința și gândul la frații noștri mai mici, mai sărmani și mai lipsiți, care nu au prilejul de a se bucura ca noi, care nu își pot cumpăra o bicicletă. Să facem, așadar, ca darul acestei zile să devină dar și pentru acești frați mai mici și mai sărmani ai noștri!” a spus ierarhul ortodox român al Europei de Nord, originar din judeţul nostru.
Cei care dores să ajute acești copii sărmani pot depune ofranda lor în următoarele conturi bancare:
Cont în coroane suedeze
Banca Swedbank Sjuhärad
Bankgiro: nr. 846-6740, Clearingnr: 8032-5,
Număr de cont: 04042155-4
IBAN: SE95 8000 0803 2500 4042 1554
Cod Swift: SWEDSESS
Titular: Rumänska Ortodoxa Kyrkan i Borås
Specificați: „Donație pentru copiii săraci din România”
Cont în coroane norvegiene
Nordea Bank, Număr cont: 6039.06.86156
IBAN: NO5760390643910
Cod Swift: NDEA NO KK
Titular: Den Rumenske Ortodokse Menighet i Oslo
Specificați: „Donaţie pentru copiii săraci din România”
Cont în euro:
Banca Comercială Română
IBAN: RO83RNCB0231157121670002
Titular: Parohia Ortodoxă Română Valea Viilor
Swift : RNCB RO BU
Specificați: „Donaţie pentru copiii săraci din România”
Cont în lei:
Banca Comercială Română
Titular: Parohia Ortodoxă Română Valea Viilor
IBAN: RO13RNCB0231157121670001
Swift : RNCB RO BU
Specificați: „Donaţie pentru copiii săraci din România”
www.episcopiascandinavia.se
Citiţi şi:
- Aşa da! Episcopul bistriţean Macarie a împărțit burse copiiilor sărmani. PS Macarie: Au dreptul să se bucure ca și ceilalți copilași! Donează şi tu!
- ÎMPREUNĂ PENTRU MARIUS RUS
- Parohia din Prislop are nevoie de ajutorul nostru! Strângere de fonduri pentru casa parohială, distrusă de un incendiu
- Salvatorii merită şi ei salvaţi
- Sâmbătă, de la ora 18, bistrițenii sunt așteptați la meciul sezonului! Intrarea este liberă, dar îl puteți susține pe Marius Rus de la Ardeal TV!
Adaugă comentariu nou