Negocierile pentru Colegiul 1 Senat 1 vor fi tranşate la Bucureşti

Colegiul 1 de la Senat este singurul punct asupra căruia filialele judeţene ale PSD şi PNL nu au reuşit să cadă de acord, dar asta nu înseamnă că vor exista candidaturi separate. Problema va fi tranşată la nivel central, astfel ca până în 15 octombrie să fie definitivate nominalizările pentru candidaturi.
„Avem un lucru foarte clar stabilit, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, din punct de vedere al numărului de colegii, pentru cele două părţi, Alianţa de Centru Stânga şi Alianţa de Centru Dreapta. Am purtat o primă discuţie în cadrul USL Bistriţa-Năsăud, mai exact între PNL şi PSD, ţinând cont că nu sunt candidaturi din partea UNPR şi PC în judeţul nostru. Avem o singură divergenţă, Colegiul 1 de Senat, pe care îl doresc ambele părţi. Nu am reuşit să ne înţelegem la nivel judeţean, am comunicat acest lucru conducerii centrale a USL, mai discutăm şi noi aici, până la urmă se va lua o decizie”, a precizat copreşedintele USL BN, Emil Radu Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, şansele de a nu se ajunge la o înţelegere sunt minime. „Candidaturi separate vor fi în 2052. Nici într-un caz nu s epune problema să nu ne înţelegem. Misiunea noastră este cu mult mai importantă decât a împărţi nişte colegii. Avem acea divergenţă pe S 1 care va fi rezolvată. Avem foarte mult de lucru împreună, nu avem timp să ne certăm”, a menţionat liderul PSD BN.
În ceea ce priveşte candidaţii social-democraţi, Moldovan a reconfirmat intenţia de a candida a lui Daniel Suciu, Doina Pană şi Constantin Rus, făcând precizarea că decizia finală va aparţine Comitetul Executiv Judeţean în care sunt cooptaţi aproape 80 de membri ai formaţiunii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5