Nicula, locul de veşnicie al personalităţilor culturale

Mănăstirea Nicula este cunoscută ca una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc. Aici exista aşa-zisa şcoală pentru ,,grija sufletelor şi învăţătura pruncilor’’. În 1326, Nicula era o pădure, în care şi-a găsit rostul vieţuirii pustnicul Nicolae, cel care va împrumuta numele pădurii, satului şi mănăstirii.
Prima mărturie documentară a acestei aşezări monahale este legată de existenţa unei biserici de lemn în stil maramureşean, cu hramul,, Sfânta Treime’’, datată în 1552.Începând din 15 februarie 1659, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre locurile alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul Luca din Iclod, în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce urmau să aibă loc în 1700, atât pentru viaţa monahală, cât şi pentru întreaga ortodoxie românească din Transilvania. Plângerea icoanei va da naştere picturii pe sticlă, meşteşug învăţat şi de săteni, devenind prima şcoală de acest fel din ţara noastră, dar se face cunoscută ca o icoană făcătoare de minuni şi se află în biserica nouă ce poartă hramul,,Adormirea Maicii Domnului’’al cărei praznic are loc în fiecare an la 15 august.
În acest colţ de rai , de linişte şi pace, de taină şi de împăcare sufleteascăşi-au stabilit culcuş în aşteptarea trâmbiţei de apoi,oameni de seamădin cultura românească, care s-au retras aici în ultimii ani ai vieţii lor, ori şi-au exprimat dorinţa de a fi înmormântaţi în pământul binecuvântat de Dumnezeu.Pe un platou întins din apropierea Bisericii stau rânduite la umbra unor copaci seculari mormintele unor personalităţi din lumea scrisului, precum Ioan Alexandru, Vasile Avram, Emil Giurgiuca, Ion Apostol Popescu şi alţii.
Poetul creştin Ioan Alexandru (1941-2000), autorul ,,Imnelor Transilvaniei’’, cel care a ars cu flacără nestinsă pentru neamul românesc şi pentru Limba română, s-a născut în satul Topa Mică din judeţul Cluj. La Nicula a trăit clipe fericite şi a aşternut pe hârtie multe din creaţiile sale, dar s-a stins din viaţă la Bonn, la numai 59 de anişi a fost înmormântat aici, îndeplinindu-i-se dorinţa, aşa cum rezultă din versurile sale :,, Pe dealu-acesta transilvan/ Copiii mei să mă-ngropaţi pe mine/ Pe-aceste culmi dumnezeieşti/ Să îmi petreceţi sufletul cu bine./ Să fie codrul verde înflorit/ Ca nimenea să nu mă bage-n seamă/ Cum voi pleca în Patrie-ndărăpt/ Ca un bănuţ legat într-o năframă’’.
Un alt astru aflat pe firmamentul poeziei româneşti este Vasile Avram (1940-2002 ) care, după o peregrinare de o viaţă prin ţară, mânat de misiunea dăscălească şi de promotor al culturii româneşti şi-a dorit întoarcerea în satul natal Lemniu, judeţul Sălaj, dar se refugiază la Nicula, unde îşi petrece ultimele zile din viaţă fiindînmormântatalături de IoanAlexandru
În Poaiana Maicii Domnului de la Nicula îşi doarme somnul de veci şi Emil Giurgiuca, (1906-1992 ), născut în Diviciorii Mari de lângă Gherla, poet şi traducător român, unul dintre cei mai active şi mai importanţi reprezentanţi ai grupului de ,, tineri poeţi ardeleni’’ Tot aici este înmormântat profesorul universitar, scriitorul şi folcloristul de renume, Ion Apostol Popescu, (1920-1984 ),autorul lucrării monografice,, Artai coanelor pe sticlă de la Nicula’’.
Cea mai fierbinte dorinţă a Mitropolitului Bartolomeu Anania a fost aceea de a fi înmormântat, ,într-o groapă de pământ reavăn’’,pământ de la Nicula,, loc drag inimii sale, dar motive bine întemeiate au făcut ca mormântul PreaSfinţiei Sale să fie presărat doar cu ţărână adusă din incinta mănăstirii.
În memoria celor care se odihnesc aici, se ţin anual,,Colocviile de la Nicula’’ care se desfăşoară în clădirea Centrului de Studii Patristice,, Ştefan cel Mare’’,ceea ce îi conferă mănăstiri un adevărat rol de focar al spiritualităţii româneşti.