Doliu la Păltineasa! Astăzi Gelu Giurgiuca, condus în floarea vârstei, pe ultimul drum. Vestea morţii tânărului de 21 de ani a cutremurat Valea Ţibleşului
Lacrimi şi durere la Păltineasa, acolo unde Angel Giurgiuca este condus pe ultimul drum. Fiul cel mai mic din cei patru copii ai familiei Giurgiuca va fi înmormântat după rânduielile bisericii, dar şi după cele tradiţionale, tinerii necăsătoriţi având şi câteva elemente specifice nunţii, cum ar fi steagul.
Vestea morţii, la nici 21 de ani pe care-i împlinea în decembrie, a fost primită ca un fulger de către locuitorii de pe Valea Ţibleşului, pe reţelele de socializare fiind o mulţime de mesaje care surprind durerea că un tânăr mereu vesel, cu zâmbetul pe buze, a plecat mult prea devreme dintre noi, fiindu-i rânduit un colţ de rai.
Gelu, cum îi spuneau apropiaţii, s-a răsturnat cu maşina pe drumul din faţa casei, încă o dată dovedindu-se faptul că nu este bine să conduci până nu urmezi şcoala de şoferi. Eforturile salvatorilor, care l-au găsit în stare de inconştienţă, nu l-au mai putut readuce la viaţă.
Încă un băiat tânâr, frumos, bun şi de aleasă omenie a trecut pragul veşniciei. Condoleanţe familiei şi Bunul Dumnezeu să le dea puterea de a trece peste aceste momente grele.
Citiţi şi:
- La Păltineasa, de Ziua Europeană a Patrimoniului
- Un tânăr de 21 ani, din Păltineasa, și-a găsit sfârșitul într-un accident rutier!
- Un bărbat din Păltineasa, condamnat la 7 luni de închisoare, pentru conducere fără permis
- Părintele Ioan Giurgiuca, încredinţat de Dumnezeu cu slujire nu pământească ci cerească
- TEODOR GIURGIUCA, maestru coregraf
Adaugă comentariu nou