Niculae Vrăsmaş şi Aurel Pop, dublu eveniment la „George Coşbuc”

Cenaclul literar „George Coşbuc” al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa a avut şedinţa lunară, în care preşedintele Emil Dreptate a vorbit despr3e poeiectele imediat următoare, festivalurile “Liviu Rebreanu” şi “George Coşbuc”, dar şi despre antologiile ce urmează a fi editate anul viitor, întâlnirile cu cenacluri din judeţele învecinate (Cluj, Mureş, Suceava). În cadru festiv, Cenaclul „George Coşbuc” de la Casa de Cultură a Sindicatelor l-a sărbătorit pe scriitorul Niculae Vrăsmaş la împlinirea a 75 ani. Pentru aniversat, Alexandru Câţcăuan, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, a realizat o diplomă de excelenţă din partea instituţiei şi o şampanie cu chipul lui. Apoi, Mircea Gelu Buta şi Menuţ Maximinian au vorbit despre volumul „Lacrima albastră” semnat de Aurel Pop, apărut la Editura Karuna din Bistriţa. Aurel Pop surprinde, în mod plăcut, cu proza, care aduce în faţa noastră, în mare parte, lumea satului tradiţional, dar şi probleme existenţiale, cugetări sau întrebări pe care omenirea şi l-a pus de-a lungul timpului. Un om care este absolvent al Academiei Navale şi a Facultăţii de Drept, angajat al Poliţiei Române, reuşeşte să se delimiteze în atelierul de creaţie de zbuciumul acestei profesii grele şi să aducă în faţa noastră crâmpeie de frumuseţe. După lansare, autorul a citit din creaţia sa.

Comentarii

03/11/14 10:39
cunostinta

Dl politist,daca fugi dupa doi sau mai multi iepuri nu prinzi nici unul.

04/11/14 11:10
prieten

d-l politist, sa nu-mi spuneti ca divortati?

27/11/14 20:59
coleg

Nu trebuia sa divortati

27/11/14 22:00
Alexandru

Stimate domn Pop, sa înțeleg ca soția Dvs este liberă ! Sper ca nu o sa aveți nimic de obiectat dacă o sa o curtez.

28/11/14 21:06
mihai

O cunosc pe d-na, fosta sotie a politistului, lucreaza la policlinica, este o femeie frumoasa, de caracter, serioasa pacat ca-l iubeste si acum pe acest politist.Sufera, ochii ii sunt mereu tristi dar draga d-na esti prea buna pentru aceasta lume, iar domnul... nu stiu ce se petrece cu el,i-am fost prieten, nu-l recunosc, de nu vede ce pierde dupa 22 de ani de casatorie.Cand isi va da seama va fi tarziu.

29/11/14 15:29
coleg

Un curvalau nemernic

29/11/14 15:43
coleg

Un curvalau nemernic

29/11/14 16:10
coleg

Sotia lui trebuie sa-si traiasca viata ptr ca el nu merita . La cate femei a avut la activ ea nu merita sa iipara rau dupa el. Ea nu a stiut cu cine sta in casa. El are multe femei la activ in viata lui. Dar fatuca asta cu care e el acum habar nu are de fapt cu cine sta.

29/11/14 16:14
coleg

Sotia lui trebuie sa-si traiasca viata ptr ca el nu merita . La cate femei a avut la activ ea nu merita sa ii para rau dupa el. Ea nu a stiut cu cine sta in casa. El are multe femei la activ in viata lui. Dar fatuca asta cu care e el acum habar nu are de fapt cu cine sta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5