Oseminte găsite în curtea unei case din Nuşeni
Mar, 06/18/2019 - 13:52
Un bărbat din Nușeni a sesizat, luni, faptul că în curtea locuinței, în urma precipitațiilor, duminică seara, au ieșit la suprafață mai multe fragmente osoase.
„La fața locului, polițiștii și reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Bistrița-Năsăud au găsit mai multe fragmente osoase, de origine umană, cu un grad ridicat de degradare. La o primă examinare, s-a stabilit faptul că fragmentele osoase ar avea o vechimea de 50-60 ani și ar aparține unei persoane cu o vârstă de peste 20 de ani. Fragmentele de oseminte au fost ridicate și transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru examinare, iar polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă”, se arată în informarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Craniu uman descoperit într-o pădure din Cormaia. Se pare că un bătrân de 89 ani şi-ar fi pus capăt zilelor
- ASOCIAȚIA PARTENERIAT GAL ȚINUTUL HAIDUCILOR anunță lansarea în data de 18.06.2019 a apelului de selecție
- La mulţi ani, ANA MARIA BĂNDEAN!
- La mulţi ani, RODICA BRĂNIŞTEANU, director Grădiniţa Căsuţa cu Poveşti!
- Peste 7000 de elevi din judeţ au dat teza unică

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm calde urări aniversare părintelui și scriitorului IOAN PINTEA, managerul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” .
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou