Un bărbat de 55 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident la Cristeştii Ciceului
Dum, 08/25/2019 - 20:22
Update: în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 55 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea era neînmatriculat.
În urmă cu aproximativ o oră, pe raza localității Cristeştii Ciceului a avut loc un accident rutier, în urma căruia, din păcate, un bărbat și-a pierdut viața.
"Din primele verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că pe drumul care face legătura între Valea Viilor și localitatea din Cristeștii Ciceului, un bărbat de 55 de ani, din cartierul Coldău-Beclean, care conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat.
În urma accidentului, din păcate, șoferul și-a pierdut viața, iar un pasager, care se afla în mașină, a fost rănit", menţionează inspectorul principal Crina Sarb, purtător de cuvânt al Poliţiei bistriţene.
Se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment.
Citiţi şi:
- Un bărbat de 47 ani, din Beudiu, și-a pierdut viața într-un accident petrecut pe DN 17, în Cristeștii Ciceului
- Accident la Cristeştii Ciceului. O persoană este în stop cardio-respirator
- Bărbat decedat într-un accident la Cristeştii Ciceului
- Două persoane transportate la spital în urma unui accident petrecut la Cristeștii Ciceului
- Tragedie la Sita! Doi bărbați, de 20 și 56 ani, și-au pierdut viața și unul a fost rănit, după ce un tractor s-a răsturnat

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări aniversare domnului FLORIN FRANDEŞ, director executiv la Poliţia Locală Bistriţa.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, adresăm doamnei NADIA-NICOLETA POP, consilier superior în cadrul...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...























Adaugă comentariu nou